Patriarhul Daniel a vorbit în cadrul Consfătuirii profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Bucureştilor despre ora de religie.
„Este îmbucurător faptul că, în pofida noilor reglementări legislative cu privire la ora de Religie, un număr foarte mare de părinţi şi elevi au optat pentru o educație creștină în școlile publice”, a declarat acesta.
Patriarhul Daniel a spus că în societatea de astăzi „marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii integrale care să modeleze şi să cultive pe om nu numai profesional, ci şi spiritual”.
„Credinţa creştină şi conştiinţa naţională ne îndeamnă să privim cu multă responsabilitate unele aspecte negative ale actului educaţional prezent, care plasează România între ţările europene cu un procent mare de abandon şcolar şi delicvenţă juvenilă. Pentru a ieși din această curbă descendentă este necesară o intensificare a conlucrării tuturor factorilor implicaţi în educaţie: statul, societatea civilă, părinţii, elevii şi dascălii, dar şi centrele eparhiale şi parohiile, astfel încât educaţia să devină o prioritate naţională constantă, o bază solidă a evoluţiei noastre spre un viitor mai bun. În acest efort comun de înnoire a actului educațional, profesorul de Religie trebuie să se remarce prin modul de predare adaptat elevilor săi, prin cunoștințele sale, dar și prin comportamentul său spiritual profund creștin. De ce? Pentru că tinerii caută, în Familie, în Biserică și în Școală, modele autentice care să-i ajute să discearnă între provocări efemere (trecătoare) și perspectivele durabile ale vieţii. În această privinţă, dorim să exprimăm aici aprecierea și recunoştinţa noastră pentru lucrarea misionară pe care o desfăşoară, cu multă dăruire şi competenţă, majoritatea profesoarelor şi profesorilor de religie din Arhiepiscopia Bucureștilor”, a declarat Patriarhul Daniel care a subliniat faptul că mulţi copii au optat pentru ora de religie.
„Ora de Religie este un apostolat educaţional, o misiune sfântă, deopotrivă spirituală şi socială, adică o chemare şi o trimitere din partea lui Dumnezeu pentru a modela suflete tinere în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, dar şi în comuniune cu toate generaţiile de sfinţi din toate timpurile. De aceea, considerăm că nu există vreo investiţie mai mare decât transmiterea credinţei ca lumină pentru viaţa în societate, dar şi pentru a dobândi viaţa veşnică în împărăţia iubirii veşnice a Preasfintei Treimi”, a spus acesta.
Patriarhul Daniel îndeamnă profesorii de religie să prezinte date concrete referitoare la situaţia materială a elevilor din familii defavorizate pentru a-i putea ajuta.
Noua programă şcolară pentru disciplina Religie
„În vederea îmbunătățirii calității educației religioase, în anul școlar 2016-2017, Patriarhia Română a contribuit semnificativ la realizarea noii Programe școlare pentru disciplina Religie – cultul ortodox, pentru clasele V-VIII. Proiectul inițial, realizat de Patriarhia Română, a folosit ca model și altor culte religioase din țara noastră. Programa finală, aprobată prin ordinul ministrului educației naționale nr. 3.393/28 februarie 2017, reprezintă un exemplu de cooperare între Familie, Biserică și Școală; în acest sens, au contribuit: reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Institutului de Științe ale Educației, membri ai Comisiei Patriarhiei Române pentru Curriculumul Disciplinei Școlare Religie și ai Asociației Părinți pentru Ora de Religie, profesori și inspectori de Religie. Totodată, în anul 2017, Patriarhia Română a sprijinit elaborarea unor proiecte de manuale de Religie pentru clasa a V-a. Astfel, s-au făcut observații și recomandări și s-a acordat avizul cultului pentru cinci proiecte de manuale de Religie, înscrise în cadrul licitației de manuale pentru clasa a V-a, organizată de Ministerul Educației Naționale, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare”, a declarat Patriarhul Daniel. (Sursa: Alba24)
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Mașină trasă pe dreapta: Bărbat prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024