Angajații uneia dintre cele mai mari instituții din Botoșani au crezut în promisiunile făcute de conducerea țării încă de anul trecut și au sperat că primesc bani mai mulți la salariu, însă, degeaba.
Vineri, 22 februarie 2019 se anunță un miting de amploare în fața Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), după ce mai mulți angajați s-au declarat nemulțumiți de neplata sporurilor de condiții de muncă din sistemul de asistență socială.
Membri ai Sindicatului IMPACT, organizaţie sindicală cu personalitate juridică, reprezentativă la nivelul mai multor unități din județul Botoșani, nu și-au mai primit sporuri la salarii de anul trecut.
”Sindicatul IMPACT organizează un miting în fața DGASPC Botoșani, vineri, între orele 11-13.(…)Noi deja am cerut autorizație, am discutat atât cu responsabili de la Jandarmerie, de la Poliția Locală a municipiului Botoșani astfel încât protestul să se țină în condiții legale. Nemulțumirea noastră cea mai mare este faptul că sporurile pentru condiții de muncă care sunt abrogate prin H.G. 153 pe sănătate și asistență socială de care ar beneficia colegii care lucrează în centre și aici mă refer atât în centrele de copii la apartamente, dar și copii și adulți cu dizabilități. Sporul ar fi mai mare, ar beneficia de niște bănuți în plus, între 100 și 400 de lei, în funcție de spor,”
Camelia Socianu –președinte IMPACT
La începutul anului 2019 lucrează în cadrul DGASPC aproximativ 1.000 de angajați. Un număr de 250 de lucrători din cadrul instituției și-au anunțat deja participarea la miting.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Ciolacu a promis stadion la Botoșani, după ce l-a înțepat puțin pe Iftime – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024