Protestul inedit desfăşurat miercuri la Botoşani de către Viorica Hriţcu, mama unui elev, a intrat în atenţia senatorului Costel Şoptică şi a consilierului judeţean Ada Macovei.
Parlamentarul este preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Camera Superioară, iar profesoara a ocupat funcţia de inspector şcolar general.
Au primit şi ei o sesizare de la mama şcolarului şi vineri au prezentat câteva documente cel puţin ciudate.
Unul dintre acestea i-ar putea face invidioşi şi pe procurorii DNA. Situaţia şcolară a elevului eliberată anul trecut de Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae” este plină de ameninţări, semănând mai degrabă cu un rechizitoriu. Chiar în prima dintre acestea unitatea de învăţământ se substituie practic organelor de cercetare penală, arogându-şi dreptul de a face confiscări:
„Elevul nu are voie la şcoală cu telefonul mobil. Dacă va fi prins în timpul orelor sau pauze cu telefonul mobil asupra lui, telefonul va fi confiscat şi depus la conducerea şcolii de unde va f recuperat de părinţi”.
O primă întrebare ar putea fi: ce se întâmplă dacă părinţii elevului, cum a fost chiar cazul celui pentru care mama a protestat, este plecat din ţară? Nu mai poate intra în posesia telefonului luni de zile, până ce vin în Botoşani mama sau tata?
Dar asta nu este tot. Şirul de ameninţări continuă:
„Nu lăsaţi copiii cu telefoane la şcoală.
La 10 absenţe nemotivate, nota la purtare va fi diminuată cu un punct. Media sub 6 la purtare atrage repetenţia elevului.
Orice bun distrus va fi plătit de către părinţi.
Fumatul în şcoală este pedepsit cu diminuarea notei la purtare cu 3 puncte”.
„După cum vedeţi, orice s-ar întâmpla, vinovat este elevul”, a comentat situaţia Ada Macovei.
Adresa este semnată de dirigintele Romică Orăşanu.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Valeriu Iftime reacționează în cazul de doping de la „U” Cluj: Voi vorbi cu juristul meu
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Juniori ai FC Botoșani convocați la lotul național
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Stimulente financiare pentru elevii și profesorii implicați în competiții școlare
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Roșcata care l-a fascinat pe Cătălin Bordea: E femeia perfectă
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024