De joi seară până vineri seară, judeţul Botoşani s-a aflat sub incidența a patru atenționări „Cod Galben” de fenomene meteorologice periculoase imediate și patru avertizări/atenționări hidrologice de „Cod Portocaliu” și „Cod Galben” de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenți ai acestora.
Aversele torențiale cu intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie, i-au determinat pe cetățenii din 32 de unități administrativ teritoriale ale județului să solicite sprijin forțelor Ministerului Afacerilor Interne, structurilor cu rol în gestionarea situațiilor de urgență sau autorităților locale.
În general, oamenii au sunat pentru evacuarea apei din case, gospodării sau anexe, înlăturarea arborilor căzuți pe carosabil sau peste mașinile parcate și îndepărtarea unor elemente de construcții care prezentau pericol pentru trecători. Aproape jumătate dintre solicitări vizau efectele produse în municipiul Botoșani. Cele mai multe apeluri, 37, s-au înregistrat joi între orele 19.10 – 19.58.
Pompierii militari și voluntari au intervenit pentru evacuarea din locuințele inundate a zece persoane (patru adulți și șase copii), salvarea altor șapte, degajarea a 19 autoturisme rămase blocate în trafic, în acumulările de apă, evacuarea apei din 160 de case, anexe gospodărești, subsoluri ori beciuri și înlăturarea a 27 de arbori căzuți pe carosabil sau peste mașini.
”Pompierii au plecat de la o misiune la alta, din gospodărie în gospodărie. În sprijinul populației au intervenit, în total, peste 600 de pompieri militari și voluntari, polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră”,
slt. Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani.
Vineri seară, pompierii interveneau în orașul Ștefănești, unde 12 gospodării erau inundate.
Județul Botoșani se află sub incidența „Codului Portocaliu” de ploi până sâmbătă la ora 23:00.
În cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, care a avut loc vineri dimineață, la ora 09.00, s-a analizat situația creată și s-au stabilit măsurile care trebuie luate până la restabilirea stării de normalitate, inclusiv activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, la sediul ISU Botoșani.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani solicită, în continuare, tuturor instituţiilor /societăţilor implicate în acţiunile de răspuns aceeaşi responsabilitate, profesionalism şi disponibilitate la efort, iar cetățenilor să respecte indicațiilor autorităților.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Avertizare meteo: Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Copii prinși în fântâna arteziană din Centrul Vechi, polițiștii i-au scos cu forța
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Declarația zilei 11 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 11, 2024
Oana Sava
Oct 11, 2024