Cu toate că în cursul săptămânii precedente, viceprimarul Florin Ghiorghiţă a anunţat că se va reveni la vechiul orar pentru aplicarea taxelor la locurile de parcare din zona magazinului mare din centrul oraşului, în cele din urmă se pare că se menţine cel actual, adică program şi pentru zilele de sîmbătă şi duminică.
În consecinţă, botoşănenii care vor dori pe perioada weekendului că îşi parcheze maşinile în parcarea de la Elvila, vor trebui să respecte programul de taxare stabilit printr-un act adiţional în contractul încheiat între municipalitate şi HSR. “
Este o greşeală a mea, în momentul în care s-a făcut actul adiţional în care s-a dat parcarea spre concesiune, ea a fost dată de acum vreo doi ani de zile după licitaţie, ea trebuia predată numai în momentul în care era finalizată şi predată de cei de la Condacia înapoi către Primărie şi atunci pe acceptul dat în actul adiţional a fost înre-adevăr prevăzut şi orarul şi pentru sâmbătă şi duminică şi nu am ştiu eu. Era pe actul adiţional, eu am ştiut doar de parcările de la piaţă şi bazar”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Atât sâmbăta cât şi duminica, parcarea nu este gratuită în intervalul orar 8:00 – 14:00.
(G.E.)
Citeşte şi :
Program schimbat la parcarea Elvila „pe furiş”de HSR, Ghiorghiţă: Nu au voie!