Liderii PSD au votat miercuri, 6 iulie, în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național (fostul CEx), cine va fi noul ministru al Agriculturii.
Social-democrații au decis ca Petre Daea să revină ca ministru al Agriculturii, după ce portofoliul a rămas gol. Acesta a mai ocupat această funcție în era Dragnea.
Numele lui Petre Daea a venit la propunerea liderului PSD Marcel Ciolacu, iar social-democrații au votat în unanimitate pentru acesta.
Daea revine în minister după ce fostul ministru Adrian Chesnoiu a demisionat fiind cercetat de DNA, potrivit ziare.com.
Numirea lui Daea vine ca un compromis pentru taberele din PSD după ce postul ar fi trebuit inițial să revină organizației PSD Olt, controlată de către Paul Stănescu. Aceasta l-a propus pe Florin Ionuț Barbu, în timp ce cealaltă tabără l-a dorit pe Daniel Butănoiu.
Petre Daea a venit în mai multe rânduri la Botoșani, fiind implicat direct în refacerea sistemului de irigații:
Ministrul a venit cu apa din Prut: Am înviat mortul! – VIDEO & GALERIE FOTO
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024