Drama familiei Pădurariu relatată de Botoșăneanul a stârnit din partea concitadinilor de la Botoșani un val de simpatie amestecată cu revoltă vis a vis de modul în care trăiește de 20 de ani, în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
În acest sens, o persoană a inițiat o petiție online prin care să fie adunate semnături pentru ca această zonă încărcată de istorie a orașului Botoșani, să devină una liniștită.
În cursul amiezii de miercuri, 31 august semnaseră doar câteva persoane însă odată cu mediatizarea cazului familiei Pădurariu, semnatarii au atins un număr record. La 24 de ore distanță persoanele care semnaseră ajunseseră la pragul de 2.065. Iar semnăturile sunt în continuă creștere.
S-au alăturat acestui demers și persoane care apar domiciliate în Iași, în număr de 11, câte 8 din București sau Flămânzi și 6 din Dorohoi. Iar mesajul pentru organele statului pare să fie unul extrem de explicit. După ani și ani de zile în care nu s-a schimbat nimic în Centrul Vechi, comunitatea vrea ca legea să fie aplicată unitar pentru toți cetățenii, indiferent de etnie.
În același timp și autoritățile au anunțat că au început o serie de razii în Centrul Istoric, în baza unui plan de măsuri ce a fost stabilit de prefectul Dan Nechifor. Vor fi efectuate controale de către reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean dar și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi și Poliției Locale. (G.E.)
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024