Cadrele Inspectoratului de Poliție Județean s-au autosesizat în privința cazului cu tinerii care au omorât o căprioară.
De remarcat, pe lângă cruzimea de care dau dovadă acești oameni și indiferența față de instituțiile statului, având în vedere că postarea fotografiilor pe rețele de socializare, era firesc că atrăgea atenția publică și implicit pe oamenii legii.
„Un fost întocmit un dosar penal pentru braconaj cinegetic. Din verificările efectuate s-a stabilit că fotografia este mai veche iar persoanele implicate au în prezent 20 – 21 de ani. Continuăm cercetările în vederea luării măsurilor legale”,
Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Cei doi ar fi prins animalul într-o pădure din Mihălășeni. Odată identificați, vor trebui să răspundă în fața legii pentru fapta lor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Crește valoarea tichetelor de masă: Câți bani vor primi în plus angajații
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșaniul, sub avertizare de ploi și inundații: Pompierii, la datorie în județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșănean de 63 de ani REȚINUT de polițiști după ce și-a „vizitat” soția
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Șofer din Botoșani ARESTAT după un control al polițiștilor în trafic
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024