Antrenorul grupării locale a declarat că s-a arătat extrem de mulţumit de numărul transferurilor efectuate în această pauză competiţională, cu toate că iniţial cererea sa se referea la doar trei fotbalişti, pe posturile considerate deficitare. Pe de altă parte, cadoul generos făcut de oficialii clubului FC Botoşani, este în opinia antrenorului băcăuan şi privită ca o obligaţie de a confirma pe parcursul returului, atît aşteptările conducerii cît şi pe cele ale suporterilor.
„Am cerut trei jucători care erau importanţi pentru posturile deficitare, un fundaş central, un mijlocaş central şi un atacant, Geamăn, Vaşvari şi Boghian, oferta a fost mai generoasă şi am primit 8, pe Moldovan nu l-am primit pentru că el este în continuare la Rapid Suceava, nu am apucat să facem transferul, ca antrenor vă daţi seama că sunt foarte mulţumit şi în acelaşi timp trebuie să fiu mai pretenţios cu rezultatele noastre, lucru pe care am insistat şi în discuţiile cu jucătorii pentru că eu ştiu, chiar dacă mulţi dintre ei i-am adus de la echipe inferioare nouă, este clar că au certe calităţi peste cei 12 la care am renunţat. Prin prisma asta e normal ca toată lumea să aştepte rezultate mai bune de la noi şi în primul rînd noi ca şi grup, ca şi antrenori ca şi jucători, trebuie să ne propunem un retur foarte bun”, a afirmat Cristi Popovici, antrenorul FC Botoşani.
Noutăţile echipei FC Botoşani sunt Marius Şuleap, Tudor Homneac, Gabriel Boghian, Valentin Geamăn, Gabriel Vaşvari, Ovidiu Halip şi Florin Acsinte şi Marius Matei, care au revenit la municipal după ce au mai apărat culorile clubului.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024