Pompierii au salvat mai multe bunuri.
Pentru stingerea incendiului de la Mileanca și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 25 de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, Gărzii de Intervenție Săveni și Punctului de Lucru Darabani, cu patru autospeciale cu apă și spumă, dar și voluntarii din Darabani, Havârna și Mileanca, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și cu două boldoexcavatoare, aproape nouă ore.
Au ars : adăpostul de animale, 250 tone furaje, cinci tone de cereale ( porumb, grâu, soia), utilaje agricole, cositoare, anvelope camion, prelate remorcă tir, utilaj pentru tăiat lemne, 300 litri ulei de motor, vegetația uscată de pe 50 ha și două hectare de plantație de salcâmi. În incendiu au pierit 24 animale (șase porci, 14 oi, patru capre). În gospodăria afectată locuiau două familii.
S-au salvat și protejat de foc casa, trei anexe , un depozit de furaje, patru remorci de tir, două tractoare, opt animale (cinci vaci și trei viței).
Intervenția a fost îngreunată de suprafața mare incendiată, cantitatea mare de materiale combustibile, vântul care bătea cu putere.
Cauza probabilă - foc deschis în spații deschise. Inițial, incendiul a fost observat în zona iazului Mileanca. Din cauza vântului, care sufla cu putere, s-a extins cu repeziciune de la vegetația uscată, la gospodărie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024