Prefectul a semnat şi depus miercuri, la instanţa de contencios administrativ de pe lângă Tribunalul Botoşani, acţiunea privind solicitarea de anulare a hotărârii 1/2012 adoptată de Consiliul Judeţean. Nu este alta decât cea privind repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe unităţi administrativ-teritoriale, pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, precum şi pentru susţinerea proiectelor şi programelor de dezvoltare locală, pe anul 2012.
Primăriile trebuie să îşi facă bugete fără banii de la CJ
Motivaţia acţiunii este aceeaşi care a fost dată şi în solicitarea de revocare a hotărârii formulată către Consiliul Judeţean. Potrivit legislaţiei în vigoare, actul atacat este suspendat de drept, Consiliul Judeţean Botoşani, consiliile locale şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice fiind notificate în acest sens. În acelaşi timp, prefectul nu îşi mai poate retrage acţiunea, însă ea poate rămâne fără obiect în cazul în care CJ revocă hotărârea şi adoptă o alta, respectând criteriile legale de repartizare a fondurilor. Consiliului Judeţean Botoşani şi consiliilor locale li s-au solicitat să întocmească proiectele proprii de buget fără a cuprinde sumele repartizate prin HCJ nr. 1/09.01.2012, urmând ca aceste sume să fie incluse după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului, prin rectificare bugetară.
Premieră pentru prefect
În aceste condiţii nici Consiliul Judeţean şi nici primăriile nu pot beneficia de cele peste 6 milioane de euro repartizate în prima şedinţă a CJ din acest an. Lovite sunt mai ales localităţile conduse de liberali şi social-democraţi, care erau principalele beneficiare ale fondurilor distribuite de CJ deoarece proiectul iniţial propus de preşedintele Mihai Ţâbuleac a fost modificat aproape complet de consilierii USL. Este pentru prima dată când Cristian Roman atacă o astfel de hotărâre în cele două mandate de prefect.
CITEŞTE ŞI:
Ţâbuleac - un nou proiect cu banii la primării: Consilierii sunt suverani