Prefectul județului Botoșani, dl Dan Nechifor, s-a aflat, miercuri, într-o vizită de lucru la Ministerul Transporturilor în vederea urgentării documentațiilor necesare demarării construcției unui heliport la Botoșani.
Astfel, ca urmare a discuțiilor, dl ministru al Transporturilor, Lucian Bode, a dat asigurări că va sprijini realizarea proiectului transfrontalier România- Republica Moldova, respectiv va ceda o porțiune de teren din vecinătatea sediului Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani necesare pentru înființarea heliportului.
Este vorba de existența unei zone de siguranță care nu putea fi asigurată fără obținerea acestei suprafețe de teren de la Ministerul Transporturilor.
”Cu sprijinul Ministerului Transporturilor intrăm astfel în linie dreaptă și avem certitudinea că județul Botoșani va beneficia de heliport pentru elicopterele SMURD. Investiția este cu atât mai importantă cu cât reduce presiunea la care sunt supuși salvatorii și scurtează semnificativ timpul necesar pentru salvarea de vieți. Vom depune toate eforturile instituționale în așa fel încât investiția să fie finalizată în cel mai scurt timp”,
a declarat prefectul județului, dl Dan Nechifor
Prefectul județului, dl Dan Nechifor, a fost însoțit de către dl colonel dr. inginer Cristian Amarandei, inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, iar la întâlnire a participat și secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, botoșăneanul Viorel Grigoraș.
(Comunicat Prefectura Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024