La întâlnirea organizată la Instituția Prefectului, preotul Ștefan Grădinaru a luat cuvântul și a punctat câteva aspecte.
Ștefan Grădinaru a susținut că a fost infectat și că le recomandată enoriașilor să poarte mască .
"Vizavi de vaccin, sunt cel mai mulţumit atunci când nu mă întreabă credinciosul ce să facă. Sunt tare mulţumit, pentru că sunt preot, nu sunt medic. Şi aşa e cel mai corect , să nu îmi dau o părere greşită. Am trecut prin boală, nu neg, virusul acesta nu e o abureală. M-a scuturat un pic, mulţam lui Dumnezeu că mi-a mai dat zile",
Ștefan Grădinaru, preot Capela Militară
De asemenea, a susținut însă că sfătuiește credincioșii ca la orice simptom să contacteze medicul de familie.
Și a evidențiat astfel că nu toți medicii de familie își fac treaba. Și a făcut un apel către autoritățile de la Botoșani să acționeze în acest sens.
„Medicul de familie să-și facă treaba pentru că am cunoscut un caz, a stat câteva zile bune fără să primească tratamentul respectiv ca după aceea să fie internat la Contagioase și să se sperie în ce stare a ajuns”,
Ștefan Grădinaru, preot Capela Militară
La întâlnirea de la Prefectură s-au pus la punct detalii în ceea ce privește organizarea slujbelor în perioada Sărbătorilor Pascale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024