Se pregăteşte o nouă ordonanţă privind plafonarea adaosului comercial pentru alimente. Ministerul Agriculturii nu va pune pe listă doar produse alimentare de bază, ci toate produsele româneşti.
O nouă ordonanţă privind plafonarea adaosului comercial pentru alimente va fi gata în aproximativ două săptămâni. Dar, pe listă nu se vor afla doar produse alimentare de bază, ci vor fi toate produsele româneşti, potrivit observatornews.ro.
Deocamdată nu se știe numărul produselor româneşti la care s-a gândit ministerul Agriculturii; cert este că acestea vor avea un adaos comercial de cel mult 20%, adică acest adaos comercial va fi unul plafonat. Încă nu se știe pentru cât timp va fi în vigoare această măsură, pentru că vor trebui să existe discuţii la ministerul Agriculturii, cu ministrul, dar şi cu producătorii şi procesatorii.
Spune Florin Barbu, faptul că s-a gândit la o astfel de măsură după ce a constatat faptul că alimentele românești au un adaos comercial foarte mare, care poate ajunge chiar şi până la 80 sau chiar până la 100%, asta în timp ce alimentele din import au un adaos comercial mult mai mic, de 15-20%.
De cealaltă parte, însă, economiştii, dar şi Consiliul Concurenţei spun că această măsură de plafonare a adaosului comercial pentru toate alimentele româneşti ar putea să aducă instabilitate pe piaţă.
(Foto: depositphotos)
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024