Edilul de la Suceava a transmis stadiul lucrărilor la ruta alternativă cu Botoșaniul.
Ruta alternativă Botoșani - Suceava ar urma să fie gata în 2024.
Iată mesajul publicat pe rețelele de socializare de către primarul Ion Lungu:
„S-au montat indicatoarele rutiere, iar săptămâna viitoare vor veni stâlpii de iluminat din Polonia și vom finaliza iluminatul public pe Ruta Alternativă Suceava -Botoșani, tronsonul numărul II, strada Apeductului.
După terminarea acestui tronson, capătă contur Ruta alternativă Suceava-Botoșani, urmează în acest an să demarăm lucrările la ultimul tronson, Viaductul peste calea ferată cu ieșire în DN 29.
Am finalizat toată documentația și am depus-o la Ministerul Dezvoltării, legată de finanțarea prin Anghel Saligny, am aprobat demararea procedurilor de expropriere în Consiliul Local.
În anul 2024 ne propunem să dăm în funcțiune în totalitate Ruta Alternativă Suceava-Botoșani, lucru care va conduce la fluidizarea circulației în orașul nostru, mai ales în zona comercială”
Zilele Dorohoiului: Jandarmii fac paza, iar sancțiunile nu se iau în glumă
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Liviu Ciobotariu, mulțumit și nu prea după egalul cu Dinamo: Puteam chiar să câștigăm!
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Aproape de noi... Un jaf bancar a eșuat fiindcă hoțul nu a găsit banii și a fugit
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Avertizare meteorologică: Județul Botoșani, sub COD PORTOCALIU de ploi și vânt
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
După doi ani, fostul antrenor al FC Botoșani și-a găsit echipă
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024