Printre cei care au luat cuvântul vineri în cadrul comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic a fost primarul Cătălin Flutur.
Mai întâi edilul orașului a mulțumit invitaților pentru că au ales ca la Botoșani să aibă loc această dezbatere. De altfel, înainte de începerea ședinței care a avut loc la Instituția Prefectului, primarul a primit la Primăria Botoșani vizita ministrului mediului, Costel Alexe.
Prilej cu care i-a prezentat problemele cu care se confruntă municipiul Botoșani, ca de altfel și alte autorități publice locale din țară.
„Vin și eu să spun același lucru. Extraordinar că ați venit la Botoșani, întotdeauna gazdele intră în joc cu un avantaj . Vă mulțumesc pentru vizita de la ora 9:00 de la Primăria Botoșani. Am avut ocazia să înmânez o parte din problemele pe care le are Primăria Botoșani”,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
Cătălin Flutur a făcut și un apel la ceilalți primari aflați în sală și anume să pună întrebări oficialilor de la București pentru a putea găsi o rezolvare.
„Văd că sunt foarte mulți primari în sală. Sunt sigur că vor avea multe lucruri de întrebat pe onorabilii noștri invitați și să profităm de acest moment, să punem întrebările care trebuie și să plecăm de aici așa cât mai deslușiți”,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Roșcata care l-a fascinat pe Cătălin Bordea: E femeia perfectă
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024