Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport a premiat în decursul zilei de miercuri, 14 decembrie, tinerele valori sportive botoşănene care au avut cele mai bune rezultate în acest an. La eveniment au participat şi prefectul Cristian Roman, subprefectul Silvana Tudorache sau viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
Premierea primilor 10 sportivi ai anului 2011 a adus bucuria recunoaşterii muncii şi
valorii atât a tinerelor talente sportive, cât şi a antrenorilor, care au primit la rândul lor trofee şi diplome. Premiul pentru cel mai bun sportiv al anului a fost acordat
Iulianei Viviana Bejinariu, multiplă campioană naţională, care a obţinut locul I la Campionatul european de juniori 8+1, locul II la Campionatul Mondial de Juniori 8+1, locul I la Balcaniadă Juniori 4 vâsle şi locul II la Campionatul Balcanic Juniori 2 vâsle. „
Acest premiu pentru mine înseamnă foarte mult deoarece am făcut un mare progres. Anul trecut am venit pe locul 7, anul acesta pe locul I şi sper să o ţin tot aşa. Nu mă aşteptam la asta, mă aşteptam să vină de la haltere, pentru că ei au mai multe concursuri. Îmi propun multe medalii, medalii la mondiale, le europene şi la olimpiade încă nu pot să merg, aşa că mă mulţumesc doar cu atât”, a declarat
Iuliana Viviana Bejinariu, canotoare. Pe locul II s-a situat
Florin Bejinariu practicant de lupte greco romane, cel de-al treilea cel mai bun sportiv desemnat fiind
Florin Jîjîie, qwan ki do. Acţiunea s-a derulat în acest an la sediul Instituţiei Prefectului. De asemenea, au primit câte o atenţie din parte DJST şi prefectul Cristian Roman, viceprimarul Florin Ghiorghiţă sau şefi ai unor instituţii publice locale cu implicare în sportul local.
(E.Ş.)