Răspunsul oficial dat de Consiliul Judeţean (CJ) celor 66 de angajaţi de la cele trei spitale comasate, prin care li s-a respins practic acţiunea, a reaprins spiritele în rândul angajaţilor afectaţi de decizie. Astfel, sindicatul Atitudinea de la Maternitate a decis să dea în judecată CJ pentru a determina să respecte hotărârea în ceea ce priveşte preluarea personalului TESA, aşa cum s-a promis în momentul votării desfiinţării unităţilor medicale botoşănene.
Reprezentanţii sindicatului TESA de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie sunt hotărâţi să aducă Consiliul Judeţean în instanţă. Aceştia şi-au angajat un avocat şi vor depune dosarul la Tribunalul Botoşani în decursul zilei de joi, 8 decembrie. „
Cesionarul are obligaţia de a prelua toţi angajaţii, tot şi câinii din curte. Nici conducerea care lasă, nici conducerea care preia nu are dreptul să concedieze pe nimeni", a declarat
Florian Petru, vicepreşedinte al sindicatului Atitudinea. Acesta a adăugat că organigrama de la Maternitate a fost trimisă la CJ din timp, însă abia după de s-a adoptat hotărârea cu transformarea unităţii în simplă secţie consilierii au realizat că nu vor putea prelua tot personalul.
Atac la liderul de sindicat de la "Mavromati"
După spusele sindicalistului, trebuia să se calculeze numărul de angajaţi necesar în funcţie de totalul de paturi înainte de comasare, după care să se ia o decizie, acum fiind puşi deja în faţa unui fapt împlinit. Cu slujbele personalului TESA puse în pericol, acesta consideră că singura alternativă pentru a apăra drepturile acestei categorii de angajaţi este aducerea Consiliului Judeţean la bară. „
De aia iese în presă dl. jurist de la Speranţa, că e lider de sindicat de la Judeţean (Victor Niţu - n.r.), adică cum să dea Judeţeanul angajaţii Judeţeanului test, că ei au contract cu Judeţeanul. Şi eu am contract cu Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie. N-am cerut eu unirea. Ei au cerut-o. (...) Să vedem problema, primul termen, ce se stabileşte. Bănuiesc că vor fi termene de o să ne expire şi buletinul”, a mărturisit
vicepreşedintele sindicatului Atitudinea.
Elsa ŞEICA
CITEŞTE ŞI:
66 de angajaţi din spitale au contestat degeaba comasarea - VEZI de ce
Aroşoaie: Tot personalul Tesa inclusiv de la Mavromati va fi evaluat