Anunțul a fost făcut de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunţat că are în vedere pentru implementare un program pilot, "revoluţionar cu adevărat" pe partea de administraţie.
Cristian Ghinea:
"Pe partea de administraţie publică, avem întâi un pilot în 2022 şi extins în 2023, un Sistem Naţional de Examinare a funcţionarilor publici, pe modelul existent al Uniunii Europene. Adică dai un examen, meritocratic, să intri în corpul funcţionarilor publici şi de acolo eşti distribuit la instituţia care are nevoie de tine. Este o revoluţie clară, adevărată, în administraţia publică"
Pe reforma în Justiţie, ministrul a precizat că se are în vedere o nouă strategie anticorupţie şi o creştere clară a veniturilor şi a bunurilor confiscate din proceduri penale, scrie Observator
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Investițiile în sistemul de urgență sunt investiții pentru viața botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024