Câştigarea alegerilor locale de către USL a deschis calea unei lungi serii de linguşeli către noii conducători ai Consiliului Judeţean şi Primăriei Botoşani. Oameni care până înainte de scrutinul din 10 iunie nu îşi făcuseră vreodată publice opţiunile politice sau care se aflau chiar în tabăra adversă, au devenit brusc mari admiratori ai noilor şefi. Şi ca să ştie toată lumea asta unii dintre ei au găsit de bună cuviinţă să facă tot felul de gesturi în faţa a cât mai mulţi oameni.
Epigrama primarului de Vârfu Câmpului în care Florin Ţurcanu este asemuit unui împărat a reprezentat doar un episod din ceea ce s-a întâmplat luni la învestirea noului preşedinte al Consiliului Judeţean. Festivitatea a avut parte şi de un episod fără precedent în istoria postrevoluţionară a judeţului. Subprefectul, care a dobândit postul cu sprijinul PNL, după ce în prealabil a avut o alocuţiune cu vorbe mieroase la adresa şefului CJ, a luat până şi tava cu şampanie şi a început să treacă printre participanţii ca să îi servească cu un pahar.
„La munca de jos”, a spus zâmbind
Sebastian Tocariu. De altfel, după ce ani la rând a stat director la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale în perioada în care Cristian Roman era prefect, la prima conferinţă de presă în noua calitate nu a scăpat ocazia de a-l înţepa pe fostul prim reprezentant al Guvernului în judeţ, menţionând ceva de genul că acum la instituţie este o echipă şi nu un singur om. Ieri, la doar aproximativ cinci minute după ce Ţurcanu intrase pentru prima dată în biroul de la CJ în noua sa calitate, la uşa acestuia deja se făcuse coadă. Printre cei veniţi să îl felicite pe preşedintele CJ s-au aflat şi mai mulţi primari de la USL care înaintea alegerilor anunţau mai mult sau mai puţin oficial că nu îl sprijină în vederea dobândirii unui mandat de preşedinte la CJ.
VEZI ŞI:
A început pupincurismul la Ţurcanu – VIDEO ce a făcut un primar
Nu doar şeful abia instalat al Consiliului Judeţean are parte de asemenea dovezi bruşte de ataşament. Contul de Facebook al primarului încă neînvestit de la Botoşani stă mărturie pentru câţi oameni i-au devenit admiratori după ce au aflat rezultatele alegerilor.
Printre aceştia se regăsesc botoşăneni, în general femei, care la întâlnirile pe care Ovidiu Portariuc le organiza în perioada pre-electorală la Hotelul Belvedere, se ascundeau de obiectivele aparatelor de fotografiat pentru a nu afla lumea că participă la şedinţe cu candidatul USL. Cel puţin amuzant este ceea ce se întâmplă cu secretara lui Florin Ghiorghiţă. După ce a stat ani de zile la cabinetul acestuia şi a şi participat în februarie anul trecut la şedinţa organizaţiei municipale de femei a PDL, Niculina Mocanu a postat pe pagina de Facebook a lui Portariuc un mesaj prin care îşi exprimă bucuria când a aflat că alegerile au fost câştigate de aspirantul USL.
„Nu aveţi idee cu câte emoţii am aşteptat rezultatul după închiderea urnelor. Felicitări”, este o parte a mesajului postat de
secretara lui Ghiorghiţă pe pagina de Facebook a lui Portariuc. Ca lucrurile să fie clare aceasta şi-a trecut pe propriul cont de pe celebra reţea de socializare, cu majuscule,
„fără apartenenţă politică”.
CITEŞTE ŞI:
Marile enigme ale alegerilor din municipiu, de la mesh-ul care arde doar într-un film la Parchetul folosit în campanie
În acelaşi timp, oameni politici care au fost alături foştilor lideri din administraţia publică încep să îi părăsească. Elocvent este ceea ce s-a întâmplat cu ecologiştii, care după ce au intrat în Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, au refuzat să îşi ridice unicul mandat de la municipiu alături de colegii din Mişcarea pentru Botoşani, anunţând că aceasta a fost o alianţă electorală care a încetat imediat după alegeri.
CITEŞTE ŞI:
Prima trădare “verde”, Mişcarea pentru Botoşani stă să se rupă la municipiu