Botoşănenii ştiu să se ferească de gripă, cel puţin aşa arată statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), care nu a consemnat până în prezent nici un caz al acestei boli de sezon. Cu toate acestea, de la începutul lunii noiembrie şi până în prezent, numărul persoanelor cu afecţiuni respiratorii sau pneumopatii a crescut cu sutele de la săptămână la săptămână.
În luna noiembrie, peste 4.700 de botoşăneni au trecut pe la cabinetele medicilor de familie pentru a se plânge de simptomele unei răceli. O parte au primit doar tratament şi s-au întors acasă, însă circa 300 au fost internaţi pentru a rămâne sub supraveghere specializată la spital.
„E normal să fie atâtea cazuri având în vedere vremea de afară. Lumea nu se îmbracă gros, merge în mijloacele de transport în comun fără să se protejeze, nu are un regim alimentar echilibrat. Trebuie să ne îmbrăcăm în funcţie de vreme, să consumăm fructe şi legume şi dacă se lucrează în colectivităţi oamenii să se protejeze”, a declarat
Lidia Onofrei, purtător de cuvânt DSP. La capitolul pneumopatii, numărul cazurilor este considerabil mai mic decât cel al afecţiunilor respiratorii, înregistrându-se 1.560. În schimb, au fost mult mai mulţi botoşăneni spitalizaţi care au prezentat simptomele acestei boli – aproape 370.
(E.Ş.)