Oficial, noul partid se dorește a fi unul pentru români și bunăstarea lor, neoficial este locul în care se regăsesc pesediștii nemulțumiți de actuala conducere din PSD-ul consacrat pe eșichierul politic românesc și care nu se văd nici în „Pro-ul” lui Victor Ponta.
La nivelul județului Botoșani, calitatea de președinte al Alianței pentru Patrie o va avea fostul deputat social-democrat Răzvan Rotaru, care deja a început să muncească pentru filiala județeană.
Într-un amplu interviu acordat publicației Botoșăneanul, Răzvan Rotaru a făcut o serie de dezvăluiri privitoare la motivele pentru care una, două sau mai multe persoane vor părăsi PSD-ul.
Dar și cum la ultimul congres al social-democraților botoșăneni alegerile au fost de fapt un simulacru, la fel cum s-au întocmit și listele de candidați la alegerile generale.
Sau ce anume unii ori alții au să-i reproșeze actualei conduceri a PSD Botoșani.
Reporter: La ce stadiu sunteți acum cu organizarea partidului?
- Abia a ieșit hotărârea judecătorească alaltăieri. Acum încercăm să găsim o locație pentru sediul de partid, avem niște discuții purtate cu două persoane să vedem exact la care ne oprim, pentru că aveau niște chiriași la care le expiră contractele acum la final de an și ar putea să elibereze spațiul. După care vom începe activitatea efectiv, cu tot ce trebuie pentru un partid politic. Cu secretară, cu Birou, cu tot ce trebuie.
Reporter: Bănuiesc că vă orientați pentru un spațiu privat, pentru că Primăria nu prea mai are...
- Mai sunt ceva spații, noi am făcut adresă și către Primărie, acum vom vedea exact ce și cum. Depinde unde vor, pentru noi nu e o problemă și în Centrul Vechi să mergem. Nu avem niciun fel de problemă pentru că avem foarte mulți oameni care ne sună. Plus că avem foști membri ai PSD care ne caută.
Reporter: Voiam să întreb, în afară de dna Ciofu și dl Macaleți, mai sunt și alte persoane care vă caută?
- La momentul acesta vreau să spun că mai sunt persoane, sunt și actualmente membri PSD care vor veni alături de noi.
Reporter: Vizibili?
- Sunt și câteva persoane vizibile, dar nu aș vrea deocamdată să le spun, și care vor să vină. Sunt și câțiva primari care deja ne-au căutat și vor să vină alături de noi. Dar momentan, tot așa, nu putem, pentru că nu vor să-și piardă mandatele și vor să continue, știți cum e. Vor trece cu totul la noi, sunt foarte mulți care vor să treacă, care au funcții la momentul acesta și nu vor să piardă. Și e un avantaj pentru noi, pentru că plecând din anumite funcții, atunci pierzi contactul cu anumite informații.
Reporter: Dar ce vă spun, de ce nu se mai regăsesc în actualul PSD?
- Nu se mai regăsesc din cauza conducerii, adică din cauza dnei președinte. Nu vorbesc eu de Cosmin Andrei, de alții. Vorbesc de dna președinte. Toată lumea invocă faptul că acum partidul stă în trei, patru oameni. Restul sunt cu totul neglijați, nu mai sunt băgați în seamă, nici la partid nu prea mai vin primarii așa cum veneau odată.
Reporter: Nici nu aveau cum, sediul a fost în reabilitare...
- Nu, nu, nu. Este de o lună de zile deschis, nu mai vine nimeni. Dar nu mai veneau oricum, dinainte de a începe lucrările la sediu, nu mai veneau primarii. Sunt supărați pentru că atunci când s-au făcut listele la parlamentare, s-a venit cu listă gata impusă de către Doina Federovici. Ceea ce nu se face. Primarii nu au avut ocazia să-și dea votul, nu a fost niciun vot democratic. Așa e normal, într-un partid să existe un vot. Neexistând acest vot s-au creat foarte multe supărări în interiorul partidului. Pe lângă faptul că am plecat eu, cu dna doctor și cu dl Macaleți. Dar mai sunt și alții, vor mai fi și alte surprize care la momentul respectiv vor fi destul de interesante. Lucrăm, vreau să spun nesperat de bine, eu sincer să vă spun nu mă așteptam să vină atâta lume, să mă sune atâta lume. Pentru că la început Codrin Ștefănescu a postat pe Facebook: «dle, luați legătura cu persoana X». Și a început să sune lumea la Codrin Ștefănescu sau îi scriau pe Facebook cu cine pot lua legătura. Sunt și tineri care sunt studenți la Farmacia Veterinară la Iași, sunt ingineri, sunt vreo trei, patru doamne doctorițe care au venit alături de noi, sunt câțiva oameni de afaceri.
E cam gata și LISTA PSD pentru PARLAMENT: S-a tăiat în carne vie, câteva surprize de proporții
Reporter: Dar ce aduce nou pe eșichierul politic Alianța pentru Patrie?
- În primul rând nu o să mai fie cum este la momentul acesta PSD. Supus cu totul unui alt statut decât cel al partidului. Se vede cu ochiul liber. Eu am fost cel care l-a susținut pe Marcel Ciolacu, se știe foarte bine, am fost în echipă cu ei. Toată disputa între mine și Liviu Dragnea a pornit în momentul în care eu am spus: dle, la noi la Botoșani, lucrurile nu merg bine. Noi dacă voiam să verificăm stadiul unui proiect, nu vorbesc de un proiect pe o anumită comună, pe o anumită localitate... Vorbeam de proiecte mari. Mă interesa problema cu centura municipiului, proiectul cu Stadionul Municipal, proiectul care era cu drumul Botoșani – Târgu Frumos. Dacă vă aduceți bine aminte, atunci în momentul acela noi am schimbat barca. Nu am mai fost cei care să-l criticăm pe Liviu Dragnea, pentru că la momentul acela, când a făcut bugetul, Marius Budăi era șeful comisiei buget – finanțe, iar noi atunci în 2017 când a căzut Grindeanu, Liviu Dragnea a venit la noi și ne-a spus să nu plecăm. Știa că sunt destul de mari forfote în interiorul partidului. Atunci au plecat o parte la Ponta. Să nu plecăm, să stăm de vorbă și să vadă exact ce vrem noi de fapt pentru Botoșani. «Dle, tot timpul v-am auzit că vreți pentru Botoșani, vă aștept săptămâna viitoare la mine». Asta a fost seara, la Rin (hotel din capitală, n.r.). A doua zi, eu când am plecat să iau apă, a venit de la pupitrul Camerei Deputaților unde stătea la prezidiu, s-a pus în bancă cu dna doctor și a zis: «vă rog frumos să mă sprijiniți, v-am promis ceva, mă voi ține de cuvânt». Următoarea săptămână, cinstit vă spun, ne-a chemat și nu m-am dus. I-am spus dnei doctor: sunt sătul de chestiile astea. După, dna doctor mi-a spus: «Răzvan, hai cu mine pentru că lucrurile sper că vor intra pe un făgaș normal». În fine, am fost, i-am explicat toate ofurile pe care le aveam noi. Ne-a zis: «ce vă interesează?» I-am zis, eu ca tânăr, dacă mă duc înapoi la Botoșani și după patru ani de zile le spun la oameni că nu am rezolvat nimic cu Botoșani – Târgu Frumos, mă retrag din politică mai bine. Și atunci el a spus: «vă promit că în legea bugetului de stat rezolvăm această problemă». Nu poate să conteste nimeni acest lucru că nu a fost datorită lui, iar în comisie au votat toți, și cei de la PNL, toți. Nu au votat cei de la PNL legea bugetului finală, dar în comisie au votat. Atunci când am văzut chestia cu drumul am spus: «dle, acesta este un om care a fost parolist până acum». Ne-a zis: «cu ce vreți să vă mai ajut la Botoșani?» Am zis că vrem centura Botoșaniului și aici a intervenit o problemă. A fost Egner de vreo două ori la București cu noi și nici până la momentul acesta nu a mai făcut absolut nimic. Doar gargară și nimic altceva. Nimic. Noi am zis, sunt bani prin Compania Națională de Investiții (CNI), putea să ia bani prin CNI pentru centură, se dădeau bani pentru stadioane. Nu au vrut să facă niciun proiect. Era supărarea asta, dle dacă facem, era discuția atunci, asta-mi spusese Doina în partid, se știe și se poate verifica, că dacă facem acum stadionul câștigă Flutur Primăria. Nu știu, pe mine lucrurile astea mă lasă rece.
Reporter: Spuneți că Doina Federovici s-a opus atunci demersurilor pentru modernizarea Stadionului Municipal ca să nu fie arogate meritele de fostul primar?
- De Cătălin Flutur, da. Da, da. Eu am avut o întâlnire cu Cătălin Flutur, eram la meci, juca Botoșaniul cu Dinamo, la București, m-am dus acolo, m-am întâlnit cu Cornel Șfaițer, era în tribună și erau și Cătălin Flutur împreună cu președintele FC Botoșani. I-am spus atunci fostului primar, Cătălin Flutur: «dl primar, haideți să facem și noi ceva, haideți să rezolvăm cu stadionul, depuneți ceva, mă duc acolo, mă pun în genunchi, fac orice». I-am spus și lui Dragnea, i-am zis: «domn președinte, ajutați-ne dle că suntem ultimul județ din țară. Suntem cei mai amărâți, nu avem o șosea să ne lege de Iași, nu avem nimic la Botoșani, suntem lăsați așa de izbeliște». Atunci nu am crezut, după care asta a fost vorba lui: «Costică are depuse pe CNI lucrări? » I-am răspuns că are. Și a vorbit la CNI: ce lucrări poți să le dai? Erau bani pentru alunecări de teren. Au intrat atunci vreo cinci, șase alunecări de teren plus banii care au intrat pentru drumurile pe care se lucrează acum. Sunt bani veniți în mandatul lui Macaleți. Că acum se fac o parte dintre ele, asta e. Dar asta-i marea problemă în România, partea de licitații îngreunează dezvoltarea unei țări și mai ales a unei zone amărâte unde suntem noi.
După care, am văzut că dă bani la drumuri, a avut loc Conferința Județeană Botoșani, când au fost Codrin Ștefănescu și Liviu Dragnea. Noi nu am fost pe lista aia. Nu am vrut. Nu ne-am depus candidatura efectiv, nu am vrut să fim. Am spus: «nu fac parte din echipa asta, nu mă interesează, mie mi s-a înschis orice ușă la București, unde mergeam eu și dna doctor și dna Huncă a fost cu noi, unde mergeam ni s-a închis ușa în nas că fără Doina nu putem face nimic». Dar stai puțin, eu sunt parlamentar ca să iau acceptul de la Doina? Să iau lumină de la Doina? Nu se poate așa ceva.
La momentul acela Codrin Ștefănescu ne-a rugat să acceptăm ce ne roagă, era în fața noastră, s-a întors și ne-a spus, uitați mesajul de la Dragnea: «dacă nu acceptați să fiți vicepreședinți, blochez Conferința Județeană». Eu atunci am spus că nu vreau, dna doctor a zis că nici ea nu vrea. Atunci s-a ridicat frumos Codrin Ștefănescu, dacă aveți filmările o să vedeți, și s-a dus în spate să discute cu Macaleți care stătea în picioare, nu stătea jos. Asta o poate confirma dl Macaleți dar și o parte din primari, a purtat discuția: «te rog frumos, vreau să vii în echipa asta cum te rog eu, că lucrurile o să fie bune, te rog frumos». Atunci Macaleți ne-a dat mesaj și mie și dnei doctor: «vă rog frumos, haideți, nu facem acum circ să vadă lumea că oprim conferința». Am zis bine, dle, accept. Și din pix am fost trecuți pe hârtie și am fost citiți primii. Dacă aveți filmarea o să vedeți că primii am fost citiți noi și noi nu eram pe listă, eram trecuți din pix de Codrin Ștefănescu. Și aici au fost toate conflictele noastre.
Macaleți UMILIT de colegi la Conferința de Alegeri, Dragnea i-a spălat rușinea – VIDEO & FOTO
Reporter: În trecut și dvs. ați fost printre contestatarii dlui Dragnea, chiar unul vocal dacă îmi amintesc bine.
- Da, am fost contestatar, am fost vocal până la momentul cu Botoșani – Târgu Frumos. Pentru că atunci mi-a închis gura. Mi-a demonstrat că vrea să facă ceva pentru Botoșani. Și orice om ar face lucrul acesta, atunci când vede că obține ceva pentru județ, că nu Târgu Frumos nu are cum să spună nimeni că nu e adevărat. Iar când o să vină și Liviu Dragnea, o să confirme și el lucrurile astea
Reporter: Va veni și la Botoșani?
- O să vină. Momentan, anul acesta nu vine la Botoșani. Dar o să vină, pentru că are interzise drepturile până în 2024, dar va veni într-o vizită, neoficială, pentru că nu o să poată ieși public. Sau poate oficială, pentru că el a zis foarte clar: vine să sprijine această formațiune, alături de Codrin. Nu au niciun fel de funcții.
Reporter: Asta era ultima întrebare, mai poate prezenta Liviu Dragnea încredere pentru electoratul botoșănean, din România, având în vedere că a fost un personaj controversat, pe cât de mulți adepți a avut, la fel de mulți i-au fost și contestatarii. A fost un personaj complex.
- Este adevărat, dar la ce se întâmplă în zilele noastre, în România, eu cred că nu mai este personajul cel mai contestat. Eu cred că unul ca Iohannis ar fi, că a lăsat lumea să moară. Guvernul PNL care lăsat lumea să moară și care a fost împreună cu USR-ul. Eu cred că oamenii aceștia, ții minte ce scandal a fost când au murit la Colectiv? Doamne ferește de așa nenorocire. Nu cred că a fost ceva intenționat acolo. Dar acum, când noi trasăm niște măsuri, ca și aseară (20 octombrie 2021, n.r.), a trasat măsuri că «de luni». Ce de luni, dle, îți mor câte 500 de oameni și tu spui că de luni!? Asta mi se pare o copilărie. Deci eu am fost plecat până în Italia, la sora mea la mormânt. Nu există așa ceva, acolo dacă nu ai respectat regulile nu intri nicăieri, nu faci nimic. La noi a fost libertatea asta, ba am făcut Untold, ba am făcut congres cu 5.000 de oameni și el sfida lumea fără mască. De acolo pleacă, de la liber. Și eu cred că la momentul acesta este cel mai hulit om din România și așa va rămâne mulți ani de acum înainte, dacă nu va pleca din țară, cu siguranță va găsi unde să plece. Pentru că, hai să fim serioși, îți mor 500 – 600 de oameni pe zi și tu spui că de luni vei lua măsuri? Mi se pare un pic deplasat. Și toate măsurile astea de relaxare și de sfidare a populației ne-au adus unde ne-au adus. Am ajuns «Lombardia» României, cel puțin zona asta a noastră e destul de urâtă. Eu am prieteni care sunt medici la Iași și-mi povestesc: «Răzvane, nu mai știu ce e aia familie, am ajuns urât, păcat».
Reporter: Concluzionând și trăgând linie, ceea ce se întâmplă acum în viața politico-administrativă e un rău mult mai mare decât ceea ce a reprezentat Liviu Dragnea pentru România?
- Mult mai mare, de zece ori mai mare. Poate de 100 de ori mai mare, având în vedere ceea ce se întâmplă, da, mult mai mare. Prețurile au crescut, au explodat, la toate. Numai dacă nu ești șofer să nu vezi cât e litrul de benzină. Hai să mergem în hipermarketuri, în marketuri, ce au crescut prețurile la alimente. Adică, oamenii o duc din ce în ce mai rău. Sunt bolnavi, sunt lăsați fără medicamente. Totuși, pe mandatul lui Liviu Dragnea s-au mărit salarii, s-au mărit pensiile, lumea avea bunăstare în buzunare. Putea să-și permită să meargă într-o vacanță. A dat acele vouchere pentru bugetari, să meargă în concedii. Câți oameni au mers la mare și la munte datorită acelor tichete de vacanță? Și plus multe alte facilități. Și mediul de afaceri, să ne aducem aminte cum au scăzut impozitele pe dividende, fermierii, agricultorii, subvențiile erau tot timpul la zi. Cu «tomatele» s-a terminat, cu «usturoiul» s-a terminat. Închidem tot. Dacă intrăm acum în orice hipermarket o să vedem mai mult roșii din Turcia, Bulgaria, Grecia, Franța, Germania. România, pa. Asta-i realitatea. Și vorba aia, dacă ne-ar aduce calitate bună, dar noi tot timpul suntem de calitatea a doua sau a treia. Noi vom vedea, dar eu cred că lumea va ține cont de ceea ce a făcut bun și nu de o condamnare care, hai să fim serioși, pentru un referendum, același lucru putea să-l primească și Hellvig pentru că era USL-ul și eram într-o alianță cu PNL. Hellvig a ajuns șeful SRI, iar Liviu Dragnea la pușcărie. Cam asta e.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024