Deputatul social-democrat botoșănean Răzvan Rotaru este revoltat de gestul oribil pe care l-a făcut baronul de Suceava Gheorghe Flutur prin care a obligat o tânără să-i cânte lui Orban Balada lui Ciprian Porumbescu. Vremurile de altădată dinainte de 1989 au revenit în Guvernarea Galben-Portocalie.
Flutur e recidivist în astfel de acțiuni prin care se gudură în fața superiorilor pentru a le cumpăra bunăvoința.
„Cum își permite baronul Flutur de la Suceava să batjocorească și să mânjească opera marelui compozitor Ciprian Porumbescu doar pentru a-l proslăvi și a-i face pe plac șefului său de partid, Ludovic Orban. Ansamblul „Ciprian Porumbescu” a interpretat „Balada” lui Ciprian Porumbescu în semn de omagiu față de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților la înmormântarea acestuia. A vrut să-l compare pe Orban cu Pimen? E o blasfemie. Flutur a copiat gestul și a vrut să-i arate șefului său de partid cât de mult îl apreciază. E un gest oribil, după cel cu oile de la Bucșoaia din urmă cu câțiva ani. Se pare că baronul de Suceava e specialist în aducerea de ofrande către mai marii de la București, indiferent că sunt de culoare portocalie sau galbenă. E dezgustător și rușinos pentru toată Moldova și Bucovina, ceea ce a făcut președintele Consiliului Județean Suceava”,
a declarat Răzvan Rotaru.
După izbucnirea celui mai mare focar de coronavirus la Spitalul Județean de la Suceava, după ce Gheorghe Flutur a fost trecut medic în acte pentru a fi testat de COVID înaintea doctorilor adevărați, după ce presa a relatat despre firmele de casă care au trimis români la cules de sparanghel în Germania în plină pandemie, baronul de Suceava nu și-a dat demisia, ci mai mult face orice poate pentru a fi pe placul conducerii centrale a PNL pentru a candida la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024