Cinci dintre cei nouă membri ai noii Comisii parlamentare de control a SRI au apărut pe Lista neagră a României Curate, trei dintre ei pentru probleme cu legea, scrie “România Curată”.
Noul secretar, Verestoy Attila, este la a cincea prezență în comisie, iar Cezar Preda la a doua. Cei din urmă au făcut cursuri în domeniul securității, Verestoy la Colegiul Naţional de Apărare, în 1994 și Preda, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, în 2009, iar noul președinte de comisie a urmat un curs de o lună şi jumătate, tot la Colegiul Naţional de Apărare.
Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat luni, cu majoritate de voturi, componența Comisiei parlamentare pentru controlul SRI. Comisia va fi condusă de senatorul Adrian Țuțuianu – președinte, propus de PSD, de Marian Gheorghe Cucșa – vicepreședinte, propus de ALDE, și de Verestoy Attila – secretar, propus de UDMR. Țuțuianu a primit 366 de voturi „pentru” și două „împotrivă”.
Ceilalți membri ai comisiei sunt: Doina Federovici (PSD), Radu Băbuș (PSD), Gabriel Nasra (PSD), Cezar Preda (PNL), Ioan Cristian Chirteș (PNL), Manuel Costescu (USR).
Noul președinte al Comisiei SRI, Adrian Țuțuianu, a fost prezent pe listă pentru probleme cu justiția și a mai făcut parte din Consiliul Național de Integritate. După vot, Țuțuianu le-a spus jurnaliștilor că dosarul respectiv a fost închis, dar știe că a fost interceptat în timpul anchtei. Probleme cu justiția au și Radu Băbuș, despre care presa a scris că este urmărit penal într-unul dintre dosarele fostului primar din Constanța, Radu Mazăre, și Ioan Cristian Chirteș, implicat într-un dosar privind retrocedarea de păduri. Pe listă a fost prezent și Manuel Costescu. De asemenea, Verestoy Attila, membru al comisiei de control al SRI din 2000 încoace, este un obișnuit al listelor negre realizate de România Curată.
Comisiile de până acum au fost mereu criticate pe motiv că, de fapt, controlul a fost mai curând în sens invers, SRI fiind cel care-i controla pe parlamentari. Cele mai grave probleme identificate de jurnaliști vizau afacerile sub acoperire ale serviciilor sau așa-numitele „firme de casă”. Criticile s-au întețit din cauza afacerii Hexi Pharma, dar mai ales în contextul scandalului legat de fuga fostului deputat Sebastian Ghiță, pierdut din filaj de polițiști pe când se întorcea de la petrecerea dată de SRI la finalul mandatului vechii comisii, din care omul de afaceri, judecat sau cercetat în mai multe dosare penale și acum urmărit general, a făcut parte.
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024