Sistemul de coplată a serviciilor medicale se pare că va fi implementat de la începutul anului viitor. Reprezentanţii medicilor botoşăneni susţin că acesta va fi foarte folositor pentru bugetul sănătăţii deoarece sunt multe persoane care abuzează de serviciile medicale gratuite şi alţii care le neglijează complet.
Sistemul de coplată reprezintă plata accesării unui serviciu medical chiar în momentul utilizării lui. Potrivit medicilor, fiecare pacient ar trebui să îşi cumpere tichetele care se anunţă că vor fi în valoare de 600 de lei. „
Tichetul moderator de sănătate nu este un bir, ci se încearcă o ponderare a serviciilor medicale. Se doreşte o echilibrare între pacienţi pentru că sunt care vin zilnic şi alţii care îşi neglijează complet starea de sănătate. Să se înţeleagă că nu este o limitare, ci este o ponderare”, a declarat
Doru Culiceanu, preşedintele Colegiului Medicilor Botoşani. Acesta susţine că tichetele vor fi folosite cu ocazia
fiecărei vizite la medic până când se vor consuma. La urmă va rămâne cotorul care va fi utilizat ca o legitimaţie ce va dovedi că achiziţionarea lor şi accesul gratuit în continuare la servicii medicale.
Nu îţi cumperi tichet, scoţi bani din buzunar la fiecare vizită la medic
„
Prin acest sistem se creează un impact psihologic pentru că sunt persoane care accesează servicii medicale prea des pentru că nu au ce face acasă şi în loc să meargă la biserică să dea bani pe lumânări, mai bine vin la medic unde este gratuit. Astfel vor fi mult mai atenţi la cum vor folosi tichetele”, a afirmat
Culiceanu. Cei care nu vor dori să cumpere tichetele moderatoare de sănătate, vor fi nevoiţi ca la fiecare vizită la medic sau analiză să plătească serviciile de care au beneficiat, 5 lei, respectiv 10 lei, urmând a se elibera o chitanţă care va face dovada achitării.
Elsa ŞEICA