De cum a apărut pe scena politică, Traian Băsescu a îngemănat în discursul său, ca nici un altul, paradoxul cu spontaneitatea, pragmatismul logic şi de cele mai multe ori contondent cu râsul caustic şi enervant, a comercializat un populism temperat, la nevoie stropit cu lacrimi de crocodil, de asemenea, a şocat printr-o gestică libertină impunându-şi punctul de vedere şi atunci când nu era cazul, din prieteni şi-a făcut cei mai de temut adversari, a lovit din toate poziţiile, chiar şi pe la spate, numai pentru a-şi atinge scopul. În concluzie : e un politician atipic, imprevizibil, extrem de periculos şi greu de… ucis. Imaginea pe care şi-a construit-o provoacă repulsie şi teamă celor din preajmă, indiferent pe ce poziţie s-ar află aceştia, fie că-i sunt apropiaţi sau duşmani. Deprinderile acestea ciudate nu şi le-a format de când este în politică, probabil că le-a dobândit pe când a fost lup de mare, cu siguranţă, multe dintre « metehne » au un suport nativ.
Traian Băsescu este un tip temperamental şi exploziv, n-are astâmpăr, în permanenţă este pus pe harţă, de multe ori dă cu oiştea în gard, dar îşi găseşte imediat timp să redreseze carul, îl mai ia gura pe dinainte aducând injurii şi oamenilor destoinici, dar de aici şi până la a-l cataloga drept unicul vinovat pentru toate rele din ţară e cale lungă. De asemenea, a-l privi ca fiind expresia păcatului originar e o aberaţie sinistră. La prima vedere, într-adevăr, i se poate detecta şi-o trăsătură „adamică”, din coasta lui a deschis ochii o «Evă », mai concret spus : o păsărică albă-n cioc, subţirică la mijloc, pe numele de Elena Cocoş Udrea, care a tras şi încă mai trage sfori în numele lui şi care îl influenţează în luarea multor decizii, dar în nici un caz nu-l poţi acuza c-ar lupta împotriva propriului popor. N-ar fi bai dacă această emblemă, de cel mai păcătos dintre păcătoşi, i-ar fi fost atribuită de nişte oameni corecţi, plini de scrupule şi cu bunul simţ la butonieră, dar uite că nu-i aşa, tocmai oamenii lui Ion Iliescu sunt cei care-i pun coarne. Matusalemicul Ilici i-a prescris şi-un diagnostic , cică ar fi autist. Nu-i mare lucru ca Băsescu de când se luptă cu toată lumea dar şi cu morile de vânt să se fi rătăcit prin « meandrele propriei sale fiinţe » , numai că nu un felcer roşu, de calibru lui Iliescu, este îndrepăţit să pună un asemenea diagnostic. E o vorbă în popor : «râde hârb de oală spartă » Pentru cei din opoziţie, actualul preşedinte încorporează tot răul din lume, reprezintă şarpele politicii noastre dâmboviţene, adică ispita primordială. Pe acelaşi ton miaună atât motanul Felix cât şi ofilitul de Crin Antonescu.
În curând vom avea alegeri, lupta va fi şi mai înverşunată, se vor arunca « epitete » şi mai grave, vor ieşi la iveală mult mai multe mizerii, românul trebuie să fie pregătit să le trieze, să le decojească de trivialităţi, să decodifice cu multă atenţie ca nu cumva să se intoxice. Vom avea cel mai tare spectacol posdecembrist, spiritele sunt mult prea înfirbântate, va curge minciună cât pentru un deceniu.
Vom trăi şi vom vedea.
Lucian ALECSA
