Ştiu, editorialul de faţă pare uşor forţat, de interes naţional şi fără impact regional, cu toate astea insist să cred că orice subiect care pune în discuţie integritatea teritorială a ţării este de actualitate pentru fiecare român, indiferent unde ar trăi el.
Dacă s-ar face un top al celor mai cunoscuţi cetăţeni români de etnie maghiară din ţara noastră fără discuţie că Laszlo Tokes ar fi pe primul loc, numele lui se leagă în primul rând de declanşarea aşa zisei Revoluţii din 1989, apoi pentru faptul că este asimilat ca fiind cel mai radical dintre politicienii maghiari în ceea ce priveşte enclavizarea ţării, cerând cu patos, de multe ori fără discernământ, autonomia Ţinutului Secuiesc. Nu ştiu cine l-a cooptat în scenariul loviturii de stat de acum 22 de ani, dar acest fapt n-a făcut decât să-i aureoleze numele cu statul de mare disident, în acelaşi timp să-i amplifice şi vocea, pe la colţuri se şopteşte c-ar lucra sub acoperire în subordinea unei agenturi străine. Cu siguranţă, această supoziţie va muri ca zvon. Până când şi mulţi dintre etnicii maghiari îşi astupă urechile când dumnealui ia cuvântul, îi cunosc impulsurile naţionaliste din declaraţii politice, toate pleacă de la nemulţumirea organică ce-i bântuie fiinţa privind asimilarea „în lumea mioritică a bravului său popor maghiar”. Vocea lui Laszlo Tokes s-a făcut auzită şi de Ziua Naţională a României atunci când a cerut fără sughiţuri şi într-o limbă română aproximativă autonomie pentru maghiarii din Transilvania. Cred că nu-i momentul să insistăm prea mult pe acest subiect, a trecut deja aproape un sfert de secol de democraţie şi încă ecoul mârâielilor naţionaliste n-a apus, să nu uităm că şi noi avem dobermanii noştri, la fel de agresivi, nu merită să-i mai aduc în discuţie.
La sfârşitul săptămânii trecute Laszlo Tokes a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania pentru încă un mandat de un an, domnia sa are deja vechime în această funcţie, este din 2003, de la înfiinţarea Consiliului. Nu este intervenţie în care domnul Laszlo Tokes să nu aducă în discuţie Ţinutul Secuiesc, tema este de-a dreptul oxidată, să nu uităm, conform Constituţiei: „România este un stat naţional , suveran şi independent, unitar şi indivizibil” , cu toate astea domnia sa insistă în elucubraţii, istoria nu-i vine nici un moment în ajutor. Totuşi, care-i mobilul acestor impulsuri extremiste? Convingerea mea este că o face dintr-un soi de frustrare, fondul acestui păgubitor sentiment nu-l cunosc dar, oricum, pot spune că reprezintă un izvor de venin provocându-i tot felul de tulburări de interpretare a istoriei.
Este ştiut faptul că din ’90 încoace maghiarii au fost în mai toate guvernele urmărindu-şi cu sfinţenie interesele de grup minoritar neţinând cont de vreo doctrină politică, au cochetat şi cu stânga şi cu dreapta cu aceeaşi dezinvoltură. Este greu de înţeles cum un partid constituit pe criterii etnice şi nu pe criterii ideologice poate avea un asemenea tupeu.
Lucian ALECSA
