Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a redat gradele de securist lui Dan Voiculescu, verdict definitiv şi irevocabil. Când a aflat, bietul Felix a rămas cu osul în gât, la conferinţa de presă de după pronunţarea sentinţei n-a mai avut voce nici să miaune coerent două-trei fraze, a scos doar câteva mârâituri, şi alea dezarticulate, acuzându-i pe magistraţi de „complicitate politică”.
Chiar aşa? Acum câteva luni motanul se visa la roata de caşcaval de la Palatul Cotroceni, lucra de zor la un plan pisicesc de suspendare al preşedintelui Traian Băsescu. Ştim cât de alterată moral este fauna politică dâmboviţeană, puţini sunt politicienii care merită cu adevărat respectul cetăţeanului, dar un lucru e sigur, josnicia lui Dan Voiculescu întrece orice limită. Vă închipuiţi, individul a fost în stare să-şi toarne până când şi rudele la Securitate. Aştept să văd reacţia politicienilor din rândul Uniunii Social Liberale, în mod special a şoricelului Crin, cel mai vehement contestatar liberal al Monei Muscă, pe când aceasta a fost prinsă cu musca pe căciulă.
Pisoiaşii lui Felix de la Antene vor continua să-i ia apărarea, să-l spele cu tot felul de detergenţi de imagine şi să arate în continuare cu degetul spre Traian Băsescu. Nu ştiu câţi dintre politicienii de la vârf se bucură de acest verdict, dar, cu certitudine, Victor Ponta e unul dintre ei. Nu-i nici o glumă, este ştiut faptul că între cei doi există de ceva timp o stare de „hărcăteală muţească”, de azi înainte liderul social-democrat ori de câte ori va avea chef să se odihnească îl va trimite şi pe Felix la culcare. Sunt sigur, n-o va face pe faţă, ci prin intermediari, mulţi pesedişti îl aşteaptă pe cotoi la cotitură. Oricâte posturi de televiziune şi oricâţi lingăi se vor găsi să-i îmblânzească imaginae, tot fără folos va fi, deja Dan Voiculescu a intrat în rândul fosilelor politice.
În ceea ce priveşte Uniunea Social Liberală, nu peste mult timp se vor alege ţăndările de ea, deja au apărut voci care cer lesă pentru motan, considerându-l un purtător de virus rabic. Adriana Săftoiu şi Varujan Vosganian sunt primii liberali care cer executarea motanului, deocamdată Crin nu scoate nici un chiţcăit. Îl compătimesc pe botoşăneanul Paul Onişa, abia de i-au mijit tuleile de conservator că se şi vede atins de „sindromul Felix”, câţiva liberali s-au apucat să-i bată obrazul şi să-i arate gaura de şoarece. Dacă până acum Partidul Conservator era privit ca un partid remorcă, acest verdict l-a legitimat ca partid cu epoleţi. Nimeni nu-l mai scoate din mocirlă.
Lucian ALECSA