În data de 16 noiembrie 2017, angajații de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) au organizat un protest spontan.
Funcționarii și-au manifestat nemulțumirea cu privire la faptul că începând cu 1 ianuarie 2018 salariile de la APIA ar putea scădea.
„În principiu dacă la directorul executiv se va scădea undeva la peste 30% la sută, șefii de serviciu undeva între 25- 35%, iar la consilierii de execuție undeva până în 13%”,
Bogdan Cîmpanu, director temporar APIA
Acesta este convins că atât directorul general al APIA central cât și ministrul agriculturii vor rezolva această problemă cât mai repede astfel încât lucrurile să reintre în normal.
Directorul APIA Botoșani a menționat că săptămâna trecută au avut loc negocieri între ministru și reprezentanții sindicatelor de la nivelul central și în acest moment se caută soluții.
De asemenea, vineri va fi o nouă întâlnire la Ministerul Agriculturii. Deși, nu se știe ce teme se vor aborda, Bogdan Cîmpanu crede că va fi adusă în discuție și această problemă.
În acest moment, lucrurile decurg normal, toți angajații fiind la serviciu. Săptămâna aceasta nu vor mai fi astfel de manifestări deoarece se așteaptă soluțiile de la București.
Accident cu patru victime la Botoșani, a fost solicitată și mașina de descarcerare
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Ziua Europeană a limbilor sărbătorită la un liceu din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Mașină trasă pe dreaptă: CE au descoperit polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Gabriela Erdic
Sep 28, 2024