Majoritatea USL din Consiliul Judeţean intenţionează să despartă unităţile medicale reunite în prezent sub titulatura Spitalului Judeţean. Se doreşte revenirea la structura organizatorică de anul trecut, când Spitalul de Psihiatrie, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie şi Spitalul de Copii aveau personalitate juridică şi directorii nu erau subordonaţi şefului de la „Mavromati”.
Preşedintele Consiliului Judeţean a purtat deja discuţii pe această temă cu ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi şi susţine că prin revenirea la vechiul model nu s-ar pierde din finanţarea de la Casa de Asigurări de Sănătate. Aceasta deoarece Ministerul Sănătăţii ar urma să renunţe la actuala schemă de acordare a fondurilor. „
Ministerul a făcut demersurile şi trebuie să fac şi eu demersurile şi oricum, până termin eu demersurile termină şi ei ce au de făcut şi va fi clar”, a afirmat
Florin Ţurcanu. Spre deosebire de alte instituţii subordonate CJ, acesta nu a făcut nici o nominalizare privitoare la viitorul director, în schimb a dat asigurări că nici la Spitalul Judeţean şi nici la Psihiatrie nu va fi numit director fostul liberal, actual social-democrat, Gabriel Oprişanu. Comasarea spitalelor a fost aprobată pe 31 octombrie 2010 inclusiv de consilieri PSD şi PNL, după ce luni la rând au refuzat să aprobe proiectul iniţiat de ex-preşedintele CJ.
CITEŞTE ŞI:
Blat de proporţii la CJ, USL-iştii au votat în secret comasarea