Schimbările climatice din ultima perioadă au afectat unele culturi din toată țara, în special grâul.
Și la Botoșani specialiștii vorbesc de o perioadă secetoasă. Angajații Direcției Agricole Județene (DAJ) sunt cei care monitorizează starea de vegetație a culturilor.
„Într-adevăr putem vorbi de la nivelul județului Botoșani de zone sau microzone cu un climat am putea spune secetos, o zonă unde pe o perioadă lungă de timp lipsa precipitaților și-a spus cuvântul”,
Cristian Delibaș, director Direcția Agricolă Județeană (DAJ)
Față de celelalte județe, directorul DAJ susține că în Botoșani situația nu este așa gravă.
Ca atare, Cristian Delibaș a evitat să confirme dacă vor fi scumpiri.
„Să nu ne pripim în declarații apocaliptice, să vedem cum evoluează temperaturile în continuare. Sperăm să avem precipitații”,
a concluzionat directorul DAJ.
Fermierii din alte județe vorbesc însă despre scumpiri de până la 20 de procente la unele produse, în următoarea perioadă. Astfel prețurile la făină, pâine ar urma să crească.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Angajări la spital: PATRU posturi scoase la concurs – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 08, 2024