Conducerea Primăriei Dorohoi a invitat angajaţii instituţiei la începerea negocierilor privind contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conform noului Cod al Muncii şi a legii privind dialogul social. Cei aproximativ 150 de angajaţi din primărie şi serviciile subordonate, din care 80 fac parte din Sindicatul judeţean din administraţia publică „ACORD”, afiliat la Cartel Alfa, sunt aşteptaţi la negocieri în ziua de 6 iulie.
„Vă atragem atenţia asupra faptului că, potrivit prevederilor legale în vigoare, prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani sau în natură, altele decât cele prevăzute în legislaţia în vigoare pentru categoria respectivă de personal” se arată în
adresa trimisă angajaţilor, din care citează
RealitateaDorohoiană.ro.Gabriela Bălan, lidera sindicatului ACORD, spune că în negocierile cu conducerea Primăriei, va încerca să obţină măcar „sporul de calculator”, pentru angajaţii care sunt îndreptăţiţi să beneficieze de acest drept.
Salariaţii Primăriei Dorohoi nu au avut semnat până acum un contract colectiv de muncă, deşi au fost purtate discuţii în acest sens mai bine de câţiva ani. Inexistenţa unui contract colectiv de muncă a determinat mai mulţi angajaţi din Primărie să părăsească sindicatul la începutul acestui an. La acea dată,
Gabriela Bălan, lidera ACORD, declara că
„am avut negocieri cu conducerea Primăriei pentru semnarea contractului colectiv de muncă încă din 2009, însă semnarea a tot fost amânată din diferite motive. În 2010 nu-şi mai avea rostul că prin lege, au fost tăiate sporurile pe care noi le revendicam”.