Pompierii botoșăneni speră ca 2022 să nu fie marcat de astfel de evenimente, motiv pentru care vor continua acțiunile de informare și educare preventivă.
Campania de informare a adulților ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a determinat conștientizarea de către părinți a pericolelor la care sunt expuși copiii în mediul casnic.
Datele statistice furnizate de specialiștii Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, relevă faptul că în 2021, numărul copiilor care au ajuns la spital în urma unor accidente casnice a scăzut față de anul precedent.
Astfel, anul trecut, 391 de copii au fost victime ale unor accidente casnice (arsuri/opăriri, intoxicații/ otrăviri, înghițire corpi străini sau traumatisme), cu 93 de cazuri mai puține față de 2020.
Mai bine de jumătate dintre aceștia, mai exact 251, au ajuns la spital după ce au înghițit diferite obiecte de mici dimensiuni, cum ar fi baterii, nasturi, monede, zaruri, capace, mărgele, fragmente de jucării, arcuri, magneți…și lista poate continua.
În urma accidentelor rutiere și a căderilor de la înălțime, 32 de copii au avut nevoie de spitalizare. Față de anul anterior, numărul acestor cazuri a scăzut cu 83. Imprudența de a lăsa la îndemâna celor mici substanțe toxice a trimis pe patul de spital 31 de copii, cu opt mai puțini decât în 2020.
Flacăra, lichidul fierbinte sau substanțele chimice au lăsat urme pe corpurile a 77 de copii.
Pompierii botoșăneni speră ca 2022 să nu fie marcat de astfel de evenimente, motiv pentru care vor continua acțiunile de informare și educare preventivă.
În ultimii doi ani, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, campania a fost derulată mai mult în mediul online. Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, au fost prezentate pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.
Anul trecut, s-au organizat și patru acțiuni de informare și educare preventivă în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” la Vârfu Câmpului, Drăgușeni, Cristești, Nicșeni, la care au participat peste 2000 de copii și adulți.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.
Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.
Informare preventivă
Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca aceștia să facă un lucru periculos. Nu îi scăpați din ochi mai ales atunci când se află în bucătărie, pe balcon, aproape de ferestre sau pe scara blocului.
Iată 10 sfaturi de care ar trebui să țineți cont:
1. Atunci când gătiți, nu lăsați copilul aproape de aragaz sau de locul în care ați pus recipiente cu lichid fierbinte.
2. Chibriturile, brichetele, cuțitele și alte obiecte asemănătoare nu trebuie lăsate la îndemâna acestora.
3. Aparatele electrocasnice trebuie depozitate în locuri inaccesibile celor mici.
4. Strângeți de pe mobilă obiectele care pot cădea peste copil sau se pot sparge!
5. Asigurați ferestrele, ușile, pentru a nu permite accesul copilului, nesupravegheat, la scări sau balcon.
6. Îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea ferestrelor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră, să vadă ce este afară.
7. Nu îi lăsați singuri atunci când aveți geamul deschis!
8. Mascați colțurile ascuțite ale mobilei, astfel încât cei mici să nu se lovească.
9. Ascundeți firele electrice sau cablurile în spatele mobilei deoarece copilul poate să tragă de ele și să răstoarne obiectele.
10. Nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu! Folosiți accesorii de protecție a prizelor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Mașină trasă pe dreapta: Bărbat prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024