În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 700 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a altor locuri de pelerinaj şi zone de agrement, pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute.
În intervalul 14 – 16 aprilie, vor avea loc manifestări religioase şi culturale, inclusiv
în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activitatilor specifice desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.
Astfel, în această perioadă, au fost stabilite măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică. Pe lângă dispozitivul curent, peste 550 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică şi investigaţii criminale, folosind 75 de autospeciale, vor acţiona zilnic pentru prevenirea producerii oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor.
Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică organizate în această perioadă vor acţiona cu precădere în proximitatea lăcaşurilor de cult. De asemenea, pe întreaga perioadă a Sărbătorilor Pascale, 152 de poliţişti din cadrul structurilor rutiere, folosind 20 de autospeciale (dintre care 11 dotate cu echipamente de măsurare a vitezei ), vor acţiona pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii excesului de viteză. Activităţile enumerate vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.