Anul acesta, Primăria municipiului Botoșani va organiza din nou Târgul de Crăciun, după o pauză de câțiva ani de zile.
De această dată, botoşănenii sunt aşteptaţi pe Pietonalul Unirii, târgul urmând a se desfăşura în zona delimitată de strada Cuza Vodă şi Cinematograful Unirea.
Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun va avea loc pe data de 13 decembrie 2017, începând cu orele 11.00. Atunci va avea loc un frumos spectacol susţinut de formaţii din judeţul Botoşani, capul de afiş fiind “Fetele de la Botoșani” - care au promovat într-un mod deosebit județul și orașul implicit.
În prezent, Primăria lucrează la amplasarea şi decorarea celor zece căsuţe amplasate pe Pietonal, acestea urmând a fi împodobite cu decoraţiuni specific sărbătorilor de iarnă. De asemenea, în zonă se doreşte şi realizarea unui iluminat decorativ special.
Botoşănenii vor putea cumpăra la preţuri de producător preparate din carne, lactate, vinuri şi băuturi alcoolice, miere de albine şi produse derivate, dulciuri, decoraţiuni realizate de meşteri populari, precum şi celebrul “Cozonac domnesc” produs la Botoşani.
Târgul de Crăciun va funcţiona zilnic, închiderea acestuia urmând să aibă loc pe data de 23 decembrie.
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Iftime, prefectul și deputatul PNL, baie de mulțime la o întâlnire despre cercetare – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024