Teatrul Păcălelilor în cabinetul primarului – VIDEO ce au făcut PDL-iştii
Tinerii democrat-liberali prezenţi marţi la amiază la acţiunea din Piaţa
Revoluţiei nu s-au mulţumit doar să afişeze câteva pancarte ironice la
adresa primarului social-democrat.
Liderii TDL Botoşani de la judeţ şi municipiu, Adrian Poclid, respectiv Marius Buliga, au urcat chiar până la cabinetul primarului Ovidiu Portariuc pentru a-i înmâna trei trandafiri roşii şi o felicitare. Ghinion însă, edilul şef nu se afla la birou, consilierul local PDL remarcând că primarul nu se este la serviciu. În schimb, erau acolo consilierii săi, care le-au transmis PDL-iştilor să revină mai târziu. Aceştia au refuzat însă şi au lăsat florile şi felicitarea în anticamera de la cabinetul primarului. „O să le daţi dvs. mai departe”, a spus Marius Buliga. Vizita la primar nu a durat astfel decât preţ de câteva zeci de secunde, după care PDL-iştii au părăsit instituţia. (S.B.)