Situație dificilă înregistrată pe strada Împărat Traian unde vara trecută un trotuar s-a surpat la propriu din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în vară.
Amplasamentul a fost pe așteptare deoarece pentru reparații a fost nevoie de serviciile unui proiectant care să vină cu soluții pentru consolidarea terenului.
Când acest lucru s-a rezolvat, după mai bine de jumătate de an iar lucrările au fost începute, firma care se ocupă de acest tronson de stradă a întâmpinat greutăți.
„Pe strada Împărat Traian aproape de noul Lidl unde vara trecută s-a prăbușit un zid de sprijin în urma inundațiilor, în acest moment se lucrează la construirea unui zid de sprijin nou. În timpul lucrărilor, în cursul zilei de astăzi, o bucată din malul de pământ deși a fost sprijinită s-a prăbușit rupând elementele de susținere. Din fericire, niciun muncitor nu a pățit nimic, în schimb toată armătura care era montată în vederea extinderii zidului de sprijin a fost îndoită”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Lucrările au fost reluate însă surparea care a avut loc face ca acestea să să fie întârziate cu aproximativ o săptămână de zile.
Interval în care, în zonă se va circula cu dificultate.
„Problema este gravă dar nu foarte gravă. În urma discuțiilor cu constructorul și cu proiectantul am decis să deviem traficul în zona respectivă. Circulația nu este întreruptă pe strada Împărat Traian în schimb sunt impuse o serie de restricții, traficul fiind deviat pe celălalt sens”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Au fost aduse balize pentru marcarea locului de intervenții iar echipaje de polițiști locali se află pe strada Împărat Traian pentru fluidizarea traficului rutier.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024