Un cumplit accident rutier a avut loc duminică.
Un accident teribil s-a produs duminică pe DN 15B, Târgu Neamț- Poiana Largului, în comuna Pipirig, județul Neamț. O femeie a murit şi alţi şase oameni au ajuns la spital, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu o altă maşină care circula pe contrasens.
Nu au mai ajuns la biserica din satul vecin, aşa cum făceau în fiecare duminică. Drumul le-a fost întrerupt brusc după numai un km. Pentru că aveau o distanţă mare de mers pe jos, cei şapte săteni s-au urcat intr-un microbuz condus de un vecin de-al lor. Când mai aveau puţin până la biserică, din sens opus a apărut o altă maşină. Oamenii s-au trezit la spital.
O autoutilitară înmatriculată în Suceava, deplasându-se spre Pipirig, nu a redus viteza de deplasare într-o curbă la dreapta și a pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu autoutilitara.
Pentru că erau mulţi oameni accidentaţi, a fost declanşat Codul Roşu de intervenţie şi au venit 4 ambulanţe, 3 autospeciale cu apă şi spumă şi o maşină de la descarcerare. (Sursa: Observator)
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024