Unul dintre dosarele preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani este privitor la funcționari din cadrul Direcției de Sănătate Publică.
În contextul declarării stării de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 şi al măsurilor unitare şi urgente care se impun a fi luate în vederea cercetării cu celeritate a infracţiunilor având ca obiect fapte de nerespectare a obligaţiilor specifice impuse în vederea prevenirii şi/sau limitării răspândirii sindromului respirator acut cu COVID-19, s-a decis preluarea de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dosarelor penale înregistrate ca urmare a unor astfel de sesizări.
Procurorii au în lucru un dosar privind infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, referitor la funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, care au dispus izolarea la domiciliu pe timp de 14 zile a unei persoane în privinţa căreia se impunea carantinarea instituţionalizată.
De asemenea, procurorii mai fac cercetări în două dosare privind infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, care vizează două persoane care au revenit în ţară din zone nominalizate cu risc epidemiologic, fără a declara acest lucru.
O anchetă este în desfășurare privind infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, referitor la un medic care, după ce a intrat în contact cu o pacientă confirmată ca fiind infectată cu virusul COVID-19 şi care a fost informat că se impune izolarea sa la domiciliu, a continuat să se prezinte la locul de muncă, fără a respecta măsurile impuse, ulterior fiind şi el confirmat ca infectat cu acest virus.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Localități din Botoșani sub COD GALBEN în această dimineață
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
MINUNE la un incendiu în Botoșani, pompierii: Am fost martorii unui lucru greu de explicat
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Elevii a două licee din Botoșani, în discuții cu polițiștii pe tema traficului de persoane
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Saci cu moloz pe la scările de bloc din oraș: Câțiva botoșăneni s-au ales cu amenzi
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024