Modul în care consilierii judeţeni au împărţit pe primării fondurile de la bugetul de stat continuă să suscite discuţii chiar şi la câteva săptămâni de la şedinţa în care au făcut-o.
Liderul ţărăniştilor a dezavuat modul de împărţire a banilor, despre care şi Botoşăneanul a relatat la timpul respectiv, prin care au fost avantajate localităţile conduse de primari PSD în detrimentul celor care au liberali în frunte.
„Constatăm că bugetul este repartizat la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale tot pe criterii politice, adică pe criterii de PSD. Aşa se face că o localitate cu 12.000 – 13.000 de locuitori, precum Săveniul (foto sus), are buget pentru drumuri de patru ori cât municipiul Botoşani, care are populaţie de nouă ori mai mare şi număr de autovehicule cred că de 30 de ori mai mare. Ne întrebăm atunci: dacă la Botoşani s-au dat 50.000 pentru drumuri şi la Săveni 200.000, unde este legalitatea repartiţiei sau cum se respectă criteriile legale de repartizare a bugetului? Nu este clar o treabă politică? Cu siguranţă da”,
Corneliu Furtună, preşedinte PNŢCD Botoşani.
Acesta a dat şi exemplu Dorohoiul, un municipiu cât un sfert – o treime din Botoşani, dar care are alocări duble pentru investiţii faţă de capitala judeţului.
„Câtă vreme aceste criterii vor fi singurele care vor determina repartiţia banilor la buget şi nu legea, stimaţi botoşăneni, dacă o să votaţi în continuare PSD, tot în Botoşani va fi singurul drum naţional de pământ din România. Să nu vă aşteptaţi la altceva”,
Corneliu Furtună, preşedinte PNŢCD Botoşani.
Acesta este convins că, în realitate, s-a ţinut cont de apartenenţa politică a primarilor şi nu de necesităţile reale şi proiectele administraţiilor locale, dându-l ca exemplu pe Relu Tîrzioru, edilul de Săveni, care „a umblat peste tot, prin aproape toate partidele, acum e PSD-ist”.
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Bărbat rănit grav după ce a fost ATACAT de urs: A fost transportat de urgență la spital
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
O judecătoare de la Botoșani se pensionează, decizie așteptată de la București
Oana Sava
Oct 01, 2024
În această seară: Clădirea Primăriei Botoșani, luminată în roz
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024