PNL şi PSD sunt despărţite în aceste momente la Consiliul Judeţean. Ca şi în alte cazuri disputele pleacă de la bani. Pe ordinea de zi a şedinţei CJ se află un proiect de hotărâre privind împărţirea celor 815.000 de lei din fondul de rezervă şi, lucru foarte ciudat, el a fost amendat atât de social-democraţi, cât şi de liberali.
Propunerea PSD a fost prezentată de vicepreşedintele CJ Mihai Aroşoaie, pentru ca imediat liberalul Petru Nechita să vină cu propria situaţie.
„Propunerile noastre sunt de la comune conduse de primari liberali”, a recunoscut
consilierul liberal. „Păi şi PSD-ul a dat numai la ai lor”, a replicat
PDL-istul Cristian Achiţei, după care
Petru Nechita a adăugat:
„păi da, de asa vă spun”. Culmea este că şi PDL-iştii, prin fostul vicepreşedinte Achiţei, a venit cu alt amendament, lucru care l-a făcut pe preşedintele CJ Mihai Ţâbuleac să regrete public că a dorit să lichideze fondul de rezervă. În final s-a propus să se ia o pauză, după ce iniţial de discutase retragerea proiectului de pe ordinea de zi.
(S.B.)
UPDATE:
Consilierii nu au mai luat pauză. Liberalii şi social-democraţii şi-au asusţinut reciproc amendamentele, care au trecut astfel de plenul CJ. În final şi doi consilieri PDL, Gabriel Alecsandru şi Mihai Clim au votat alături de aleşii USL.