Vaccinarea personalului din învățământ depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri vor ajunge în România.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat marți, în cadrul conferinței de presă de la Guvern, că a analizat împreună cu echipa sa inclusiv opțiunea ca din 7 februarie să înceapă vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ.
„Însă am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 de ani și a decala persoanele care deservesc activități esențiale. Din punct de vedere medical, am considerat alături de colegii mei că este cel mai înțelept să decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale, unde riscul medical propriu-zis pentru persoana în cauză nu este semnificativ”, a declarat Gheorghiță.
El a adăugat că „vaccinarea personalului din învățământ, în momentul acesta, depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri de la AstraZeneca vor ajunge în România, după ce se obține autorizarea de punere pe piață și în momentul acela, noi vom putea deschide noi centre de vaccinare în care să se poată programa inclusiv personalul din învățământ”.
Potrivit Edupedu, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că s-ar fi vaccinat deja 6.000 de angajați din învățământ, iar 80.000 de cadre didactice ar fi programate pe platforma de vaccinare.
Vineri, când a insistat că profesorii vor începe să fie vaccinați prioritar, înainte de data de 8 februarie, el a afirmat: „Am deplină încredere că cei care sunt în măsură să organizeze campania de vaccinare vor identifica soluția prin care personalul din învățământ, îndeosebi cel care lucrează nemijlocit cu elevii și studenții, va fi vaccinat prioritar. Modalitatea tehnică în care acest lucru se va face, fără a afecta niciuna dintre programările deja făcute până acum, sunt convins că va fi identificată și procesul de vaccinare va începe înainte de data de 8 februarie”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024