Unul dintre cei mai noi consilieri judeţeni se află încă de la începutul mandatului în stare de incompatibilitate. Juriştii Prefecturii au descoperit că liberalul Gheorghe Epuraş este şi funcţionar public în aparatul propriu al Primăriei Mihai Eminescu.
Acest lucru a fost depistat după ce Consiliul Local respectiv şi-a adoptat în luna martie noua organigramă. Juriştii Prefecturii au efectuat controlul legalităţii actelor şi au observat că membrul PNL este încadrat în instituţie pe post de funcţionar public. Acesta ocupa de mai multă vreme postul respectiv şi era practic incompatibil încă din 29 iulie 2010, dată la care a fost învestit ca şi consilier judeţean. Cum cele 15 zile pe care le avea la dispoziţie să opteze pentru una din cele două calităţi publice a expirat, prefectul a sesizat Consiliul Judeţean, urmând ca apoi să emită ordinul de încetare a mandatului lui Epuraş.
"Măgăriile ies la suprafaţă"
„În mod normal trebuia ca persoana respectivă să-şi declare starea de incompatibilitate şi să opteze pentru una din cele două funcţii”, a declarat
prefectul Cristian Roman. Acesta va sesiza şi Agenţia Naţională de Integritate.
„Mai devreme sau mai târziu măgăriile ies la suprafaţă”, a mai arătat p
rimul reprezentant al Guvernului în judeţ. Ar fi trebuit sesizată inclusiv comisia de disciplină a Primăriei Mihai Eminescu, numai că, potrivit prefectului, aceasta practic nu există, ea avându-l în componenţă, pe hârtie, pe fostul secretar care nu mai ocupă acest post de mai multă vreme.