După mai bine de 20 de ani de politică, în care a urcat încet dar sigur în ierarhia partidului până la funcțiile de președinte județean și vicepreședinte național, Doina Federovici se află probabil în cel mai important punct al carierei. Fost consilier județean și pentru jumătate de an chiar vicepreședinte al Consiliului Județean, senator al României timp de opt ani, candidează în 2020 pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
- D-na senator, înainte de a discuta despre programul dvs. de candidat la președinția Consiliului Județean, voiam să vă întreb cum ați intrat în această cursă pentru că inițial nu ați participat la competiția internă din partid, nu v-ați depus candidatura în partid, pentru obținerea nominalizării.
- Așa este, eu am spus în momentul în care colegii s-au înscris în această competiție internă că îmi doresc să îmi duc mandatul de senator până la capăt, însă colegii, în urma unor discuții extrem de aplecate, au hotărât ca să spun așa, că sunt cea mai bună opțiune pentru a candida la președinția CJ. Iar eu, în calitate de lider, un lider responsabil, spun eu, mi-am asumat această candidatură.
- Deci a fost mai mult dorința dvs. sau dorința colegilor ori s-au întâlnit pe undeva pe la jumătatea drumului?
- S-au întâlnit la jumătatea drumului în urma unei analize venită și din județ și din zona domnilor primari și din zona colegilor parlamentari.
- M-am uitat în programul dvs. pe care-l propuneți botoșănenilor și am să încerc să citesc chiar cuvânt cu cuvânt: „obiectivul principal este ca în 4 ani să aducem condiții de trai la sat, ca la oraș”. Este un obiectiv mai mult decât îndrăzneț, trai la oraș ar însemna electricitate peste tot, gaze, apă, canalizare. Cum îl faceți?
- Este un program pentru județul Botoșani, pentru 4 ani de zile, nu pentru un an, este un plan de dezvoltare și am venit în această campanie electorală și de precampanie, cu discuții extrem de aplecate în fiecare zonă a județului. Am spus foarte clar, venim cu puterea exemplului, venim cu faptele pe care le-am făcut până în acest moment în fiecare localitate și implementarea programelor noastre, având succes indiferent de zona primarilor, indiferent că erau primari de la PSD sau de la PNL, acest model de bună practică din acest mandat, vreau să-l continui și în perioada următoare. Categoric avem nevoie de investiții la nivelul modernizării infrastructurii rutiere, avem nevoie de continuarea investițiilor în ceea ce privește aducțiunea de apă și canalizare la nivelul județului și bineînțeles că avem nevoie în continuare de modernizarea școlilor, a grădinițelor, a zonelor, să spunem sanitare din județ. Da, în fiecare localitate a județului avem nevoie de condiții de trai „la sat, ca la oraș”.
- Dar ați făcut o estimare a investițiilor? Cred că suma este colosală, ca să aducem ruralul la nivelul orașului?
- Bine, în cei 4 ani de mandat, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu fiecare candidat, noi am ales candidații noștri cu foarte mare atenție la nivelul fiecărei localități și fiecare primar și-a propus obiective așa cum a fost și în 2016. Iar experiența ne spune, dacă acele obiective propuse în 2016, astăzi sunt realizate cred că în proporție de 80 – 90%, iar celelalte sunt în curs de finalizare, așa putem să ne atingem și obiectivul generos pe care ni-l propunem la nivel de județ. De fapt, 2020 – 2024 va fi un parteneriat extrem de riguros între echipa de profesioniști de la CJ – parlamentari – fiecare primar din județul Botoșani.
- Am văzut, aveți un program „Pachetul Firea pentru Botoșani” cu prevederi de la ”Ghiozdanul școlarului din Botoșani” până la ”Persoanele cu dizabilități au o șansă la viață”. Nu pot să nu întreb, ce treabă are Firea cu Botoșaniul?
- Are, pentru că luăm modelul de bună practică din București și-l aducem aici, la nivelul județului Botoșani. Garanția implementării cu succes a acestor programe o reprezintă numărul foarte mare de bucureșteni care au primit acest sprijin din partea Primăriei Generale. Și sunt peste 150.000 de bucureșteni care au accesat aceste programe, eu am discutat cu d-na primar general care mi-a pus la dispoziție proiectele de hotărâre, am selectat ce se pliază pe zona Consiliului Județean, pentru că nu toate proiectele implementate în București se pliază la nivelul CJ, o parte vor fi implementate la nivelul Primăriei municipiului Botoșani. Iar în județ, acolo unde se va impune, vom face parteneriate între CJ și primarii localităților.
Da, sunt proiecte care aduc plus valoare locuitorilor, avem nevoie de programe sociale pentru categoriile vulnerabile, avem nevoie de sprijin financiar pentru mămicile care nasc copii. Da, mi-am propus ca din fonduri județene și bineînțeles europene să sprijinim educația, inclusiv prin oferirea acestui ghiozdan cu rechizite școlare la începerea fiecărui an școlar. Și de această dată am discutat și cu președinți de consilii județene din țară care au implementat aceste programe, mi-au pus la dispoziție hotărârile implementate în acest moment, hotătâri care ulterior au fost verificate de Curtea de Conturi și sumele care au fost direcționate către aceste programe, au fost corecte. Așadar locuitorii din Botoșani vor avea câteva soluții, bune spun eu, care vin în sprijinul lor.
- Poate duce bugetul CJ asemenea cheltuieli, ați făcut un calcul? Că bugetul Bucureștiului este incomparabil.
- Repet, dacă nu vom fructifica la maximum fondurile județene, fondurile guvernamentale cu cele europene, categoric județul nu poate suplini această sumă. Dar, să nu uităm că intrăm în noul exercițiu financiar european 2021 – 2027, vom fructifica fiecare axă de finanțare astfel încât proiectele și programele pe care le-am propus să devină realitate. Nu întâmplător la nivelul CJ eu am venit cu cea mai bună echipă de specialiști care vor lucra pentru județul Botoșani. Iar pe zona fondurilor europene îl am alături pe dl Cristi Nistor, este managerul GAL-ului Valea Bașeului de Sus, de la Săveni, un specialist în fonduri europene. În altă ordine de idei, pe toate domeniile de activitate, sănătate, învățământ, infrastructură, administrație, avem oameni foarte bine pregătiți care vor face față cu succes acestei provocări.
- Gabriela Firea a trimis inclusiv pensionari în Grecia, în concediu. La Botoșani aveți? Nu am văzut, într-adevăr, în acest program...
- Am spus adineauri că din programele implementate de d-na primar general Gabriela Firea, am selectat acele programe, acele proiecte care se pliază la nivelul unui Consiliu Județean. Pentru că Primăria poate implementa un gen de proiecte, Consiliul Județean cu totul și totul alte proiecte.
- Credeți că ultimii 4 ani la CJ au fost 4 ani de regres, de stagnare sau de progres?
- Au fost 4 ani cu foarte multă muncă, au fost 4 ani aș putea spune și cu piedici și dacă ar fi să mă raportez la perioada următoare, toată activitatea CJ și a unităților subordonate va avea o revigorare, o revitalizare, dacă îmi permiteți. Sunt extrem de determinată ca împreună cu specialiștii care sunt în acest moment în aceste instituții subordonate, să stăm coerent la masă și fiecare funcționar public, fiecare angajat, să înțeleagă că, ceea ce este în fișa postului trebuie dus la îndeplinire, în timpul real, nu cu întârzieri, nu cu scuze, nu cu acel clasic „nu se poate”. Trebuie găsite soluțiile.
- Vi se reproșează de către unii dintre contracandidații dvs. faptul că nu vă asumați cei 4 ani de conducere ai dlui Macaleți la CJ. Până la urmă el a făcut totuși parte din PSD, chiar dacă relația cu dvs. și cu alți lideri ai partidului nu a fost una dintre cele mai fructuoase.
- Depinde ce se înțelege prin acest „nu îmi asum”. Nu, echipa social democrată de la nivelul județului Botoșani, indiferent că vorbim de primari, de președintele CJ, de cei doi vicepreședinți, astăzi într-adevăr doar unul, de echipa de parlamentari, a lucrat doar pentru locuitorii din județul Botoșani. Doar pentru dezvoltarea comunităților locale. Dacă au fost carențe de implementare a unor proiecte la nivelul județului, nu au ținut în mod deosebit de conducerea executivă a județului. Gândiți-vă că, CJ în 2008 – 2012 a fost condus de PDL. 2012 – 2016 PNL și 2016 – 2020 PSD. Ca să fim corecți prin prisma funcției de președinte. Ce am preluat noi în 2016, doar dacă ne raportăm la drumurile județene, am găsit o linie trasă pe harta județului. Am găsit proiecte aflate într-un stadiu incipient.
- Ei spuneau că v-au lăsat la cheie drumul strategic.
- Știu, știu ce au spus și atunci vorbim de o echipă de proiect și nu vorbim de o echipă oarecare, echipa de proiect a lucrat aproape 2 ani de zile să pună la punct proiectul și să facă acest proiect viabil, astfel încât finanțarea să nu fie pierdută.
- Lucrările încă nu au început și acesta cred că ar trebui să fie un punct important pentru fiecare candidat la președinția CJ.
- Categoric eu mi-am propus să ducem mai departe proiectele care sunt în derulare la acest moment și sunt suficiente la nivelul județului, proiecte care din diverse motive au stagnat. Iată că zilele acestea, în sfârșit, s-a terminat contestația pe drumul județean Coțușca – Ghireni, știți foarte bine, acel tronson de drum a fost câștigat, firma a intrat în insolvență, a fost re-licitat ulterior, s-au contestat firmele între ele și a fost dat în sfârșit ordinul de reîncepere a lucrărilor. Iată că și pe tronsonul de drum județean Dimăcheni – Corlăteni, acea porțiune de drum de 2,5 km, în sfârșit s-au terminat contestațiile. La începutul lunii noiembrie vor fi stabiliți câștigătorii pentru cele cinci tronsoane de drum care fac parte din drumul strategic, cei 106 km. Aceste obiective de investiții trebuie să continue, trebuie să fie finalizate. Și, pe de altă parte avem proiecte noi pe care ni le dorim să le implementăm la nivelul județului și pun o întrebare simplă colegilor din PNL: de ce nu ne spun în ce stadiu se află cele 6 proiecte depuse de CJ la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru modernizarea a șase tronsoane de drum județean care traversează localitățile din zonă? Am fost în această campanie în toate localitățile județului, m-am întâlnit cu mii de oameni. Cred că sunt singurul candidat care am reușit să ajung în fiecare localitate și sincer vă spun, au fost localități unde m-am întâlnit cu oamenii și de două sau trei ori. Liberalii în acest moment se laudă cu proiectele echipei PSD Botoșani, am înțeles, se laudă, au un proiect cu 100 de soluții. Dacă îi întâlniți, vă rog să-i întrebați, care este soluția 32, soluția 91, soluția 56. Veți constata cu stupoare că nu vor ști pentru că acel material de campanie a fost scris doar de echipa de consultanți dintr-un birou și nu vor ști ce să răspundă.
- Dvs. câte soluții aveți?
- Cert este că acestea sunt 7 proiecte depuse la nivelul CNI, aceste proiecte ar fi trebuit în acest moment să fie măcar pe lista de sinteză. Cert este că sunt aproape 3 luni de zile de când sunt depuse și ele zac acolo într-un sertar. Deci dacă dlor blochează în acest moment proiectele de investiții mature depuse, care au nevoie de finanțare în perioada următoare, mă întreb: cum vor dori dlor să dezvolte județul, cum vor dori dlor să răspundă nevoilor reale ale botoșănenilor?
- Dar totuși PSD a fost trei ani la guvernare. nu s-au putut depune mai din timp acele proiecte să se obțină finanțare în perioada în care aveați guvernarea?
- Nu, pentru că tocmai v-am explicat, în 2016 am găsit o linie trasă pe harta drumurilor județene, s-au modernizat două tronsoane de drum județean, mă refer la Manoleasa – Zahoreni – Borolea, este un drum finanțat prin PNDL II, sunt 10 km acolo, sunt finalizate lucrările pe drumul județean care face legătura între Cristinești și Ibănești. Sunt celelalte patru tronsoane de drum la care se lucrează în acest moment. Vorbim de modernizare, nu de turnare de covoare asfaltice. Dacă ar fi să ne raportăm la covoarele asfaltice care s-au turnat pe drumurile județene, vorbim de 215 km, pe diverse porțiuni de drum județean. Am încercat în fiecare zonă, și în nord și în sud și în est și în vest, acolo unde s-a reușit ca indicatorii tehnico-economici, ca toate procedurile să fie finalizate, acolo s-a investit și lucrările sunt finalizate. Revin la cele 7 proiecte, solicit dlor care sunt astăzi la guvernare să deblocheze aceste proiecte și să nu pună piedici în viitoarea activitate a Consiliului Județean. Și dacă-mi permiteți să vă mai dau un simplu exemplu: am fost în comuna Brăești, în satul Dolina. PNDL II a fost pentru toți primarii din județul Botoșani, inclusiv pentru primarul liberal din comuna Brăești...
- A fost și pe la PSD...
- În ultimii opt ani, nu. Am constatat cu stupoare că a fost finalizat drumul și ce să vedeți? Surpriză! Dl primar a uitat să treacă în proiect rigolele din fața porților cetățenilor. Vă rog să mergeți în satul Dolina și să vedeți 10 km. de drum comunal asfaltat, rigolă pe o bucată de șanț, iar în fața porții oamenii nu au cum să intre și să iasă din curte. Și ceea ce este mai interesant, dacă mai mergeți o porțiune de drum veți constata că acolo unde stau liberalii s-a putut să se facă pod la poartă. Sunt lucruri reale...
- Asta este o poveste pe care o auzim și chiar vedem într-o mulțime de localități drumuri făcute până în poarta notabilităților locale.
- Am văzut săptămâna trecută cu ochii mei, este strigător la cer să asfaltezi atâția km de drum comunal și să uiți să pui în proiect rigola, tocmai unde? În fața porții omului.
- Dl Cătălin Flutur spunea într-un interviu acordat ziarului Botoșăneanul în urmă cu vreo două săptămâni că simte uneori că USL-ul trăiește la Botoșani și făcea referire directă la dvs. și la senatorul Șoptică.
- Dl Cătălin Flutur am văzut ce declarații face în ultima perioadă, este foarte disperat, Cosmin Andrei va câștiga Primăria municipiului Botoșani și vom avea și majoritate în viitorul Consiliu Local. Am văzut că în permanență clamează faptul că a fost împiedicat în cei 4 ani, de echipa de consilieri locali, uitând faptul că peste 1.400 de hotărâri de Consiliu Local au fost votate în majoritate de echipa social-democrată, iar cele 1.400 de hotărâri de CL privesc dezvoltarea municipiului. Dlui uită să le spună botoșănenilor că a stat 4 ani de zile închis în birou, nu a ieșit niciodată să discute cu oamenii, nu are niciun proiect finalizat și mai mult decât atât, sunt ferm convinsă că botoșănenii îl vor sancționa la vot. Revenind la întrebarea dvs., total fals. Imaginați-vă că domnia sa este disperat, dacă are probleme interne în PNL să și le rezolve acolo și să nu încerce să arunce această anatemă către PSD.
- Mai aveam o întrebare, peste trei săptămâni unde vă vedeți muncind pentru botoșăneni?
- Categoric la CJ, pentru că și în precampanie și în campanie m-am întâlnit cu mii de botoșăneni, am discutat cu ei, am preluat toate problemele, am venit cu modelul de bună practică. Nu întâmplător le-am arătat tuturor botoșănenilor ce a făcut PSD la guvernare în acest mandat și ceea ce este cel mai important, le arătăm botoșănenilor ce facem în următorul mandat. Este o diferență clară îmtre noi și ceilalți contracandidați, soluțiile noastre sunt clare, sunt zece măsuri pe care eu mi le-am propus la nivelul județului, extrem de bine definite, pornind de la sănătate, educație, infrastructură, partea de utilități.
- Fiecare cu numărul lui, nu? Dv. zece, alții o sută, nu?
- Zece măsuri clare, concise, cu programe pentru fiecare comunitate în parte. Nu vorbim de himere, nu vorbim de 100 de soluții la nivelul județului Botoșani. Liberalii, în momentul în care au venit la guvernare anul trecut, în noiembrie, de anul trecut din noiembrie și până astăzi nu au adus niciun proiect la nivelul județului. Să-mi arate mie PNL că are...
- Am ajuns pe locurile 2 – 5 la rectificări bugetare, la alocări de fonduri, astea sunt totuși cifre reale.
- Da și am văzut cum săptămâna trecută dl Șoptică și dl Orban au încercat să cumpere primarii din județul Botoșani aruncându-le sume la rectificarea bugetară, aruncând sume mult înalte către primarii liberali și bineînțeles nu au exclus nici zona social-democrată, crezând că în acele zone vor cumpăra primarii. Vreau să vă mai spun altceva. Așteaptă toți copiii din județul Botoșani și cadrele didactice și părinții, așteaptă tabletele școlare. Să-mi explice mie dl Șoptică și dl Orban și dl Flutur, bineînțeles, de ce copiii astăzi nu au tablete și de ce au găsit bani în buget să achiziționeze tablete pentru alegerile locale. Erau tablete și anul trecut, la alegerile prezidențiale, nu mai sunt bune? 230.000 de tablete cumpărate acum, în stare de pandemie pentru alegerile locale iar pentru cei 250.000 de copii cărora le-au promis tablete din luna aprilie, nici până în acest moment nu au reușit.
- Dar copiii au început să meargă la școală efectiv, alegerile fără tablete nu prea mai pot avea loc, în condițiile actuale.
- Am văzut mesajele domniilor lor, înțelegem că după alegeri se întrerupe școala. Și mă întreb, în ce direcție se îndreaptă educația copiilor noștri? Sunt mamă și am o fetiță în clasa a VIII-a, va avea primul examen major din viața sa și...
- Să nu spuneți că nu are tabletă!
- Și mă întreb cum se va desfășura acest an școlar, cum vor performa copiii noștri pentru că în acest moment la școală copiii nu au măscuțe, nu sunt dezinfectanți, toată această zonă este descoperită. Cum au bani, mai puțin pentru educație, mai puțin pentru dezvoltarea comunităților locale? Au împrumutat sume uriașe în ultimele 10 luni, aceste sume de bani nu le regăsim absolut nicăieri. dar nici nu vin în fața oamenilor onest să le spună: aici sunt banii împrumutați, aici i-am direcționat.
- S-a împrumutat și pe vremea guvernării PSD.
- Categoric, orice stat european se împrumută, orice stat din lumea asta se împrumută, dar când faci comparabilitatea cât a împrumutat PSD-ul în trei ani și jumătate versus dublu cât au împrumutat ei în zece luni.
- Dar ei au prins o criză cu care mapamondul nu s-a mai confruntat în ultima sută de ani.
- Nu a spus nimeni că nu este criză. Așa cum noi, de exemplu anul trecut am găsit sumele necesare în buget să dublăm alocațiile pe acel amendament, așa era de exemplu și de datoria lor, să adune specialiștii la masă, să ia modelul de bună practică de la PSD și să găsească soluții și pentru majorarea pensiilor și pentru salarii și pentru alocații și pentru nevoile reale nu doar ale botoșănenilor, ci ale tuturor cetățenilor din România.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200019.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024