Interviuri
Ada Lupu: Rolul din serialul ”Vlad” mi-a adus multă bucurie / Nu joc nimic în viață, e o prejudecată oribilă că actorii sunt buni mincinoși

Are carismă, prospețime, dar și un aer ușor desuet care o duce, într-un fel fermecător și incitant, către un ludic neprelucrat, autentic și simplu. Ada Lupu este o apariție care stârnește privirea, indiferent că o vezi pe scenă sau pe aleile vreunui oraș tomnatic.

Surprinde la Ada Lupu amestecul de inefabil și forță, de inocență și maturitate, un spectaculos în realul cotidian care se transformă la limita cu personajul și îi conferă celui din urmă un firesc rar întâlnit în teatru.

 

S-a născut la Botoșani, în urmă cu 30 de ani. A prins drag de teatru alături de colegii din Atelierul coordonat de Lenuș Teodora Moraru și Gelu Rîșca, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. În 2013 finaliza cursurile Facultății de Teatru, specializarea Arta Actorului și Arta actorului mânuitor de păpuși, în cadrul Universității de Arte ”George Enescu” din Iași. Tot aici a urmat Masterul în Arta Actorului, în prezent fiind și doctorandă.

 

La finalul facultății, obținea Marele Premiu ”Ștefan Iordache” pentru cea mai bună actriță la Gala Hop, dar și Premiul Publicului la categoria Cea mai bună actriță, secțiunea Individual. Iar în 2018, pentru rolul din ”Măcelăria lui Iov”, a fost distinsă cu Premiul UNITER „Cea mai bună actriţă în rol secundar“.

 

Fire aparent plăpândă, într-o firavă unduire ce îi adaugă încă un plus de farmec, Ada Lupu impresionează prin forță și  maturitate artistică, dublate de o modestie rară. Într-o vreme în care mulți artiști se depărtează de scenă, Ada Lupu joacă. Se joacă. În teatru sau film.

 

Și se bucură de fiecare dar primit. Așa cum este Zenovia, rolul din serialul ”Vlad”, unde joacă alături de mari actori ai României.

 

 

”Echipa nu concurează cu performanța individuală, ci, dimpotrivă, o stimulează”

 

 

"Voi stați toată ziua pe scaun? Mie-mi place să caut. Cum stau prea mult într-un loc, cum nu e bine. Dar dacă n-ai un cuib al tău, nu va ști nimeni unde să te găsească".

 

-Dragă Ada Lupu, în 2019 te aflai la Botoșani, cu spectacolul ”Povestea păsării fără cuib”, din care am selectat fragmentul citat, și din care voi extrage și prima întrebare: Are Ada Lupu, astăzi, un cuib al ei? Unde te găsește publicul?

-Cuibul meu e acum la Teatrul Național din Iași, unde sunt angajată din 2015. Însă nu mi-am stins încă dorul de a zbura, îmi doresc să lucrez și în altă parte.
 

 

-Pe 25 septembrie ai împlinit 30 de ani, din care jumătate înseamnă scenă, începând cu Atelierul de Teatru de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani (coordonatori Lenuș Teodora Moraru și Gelu Rîșca). O jumătate de viață de roluri, festivaluri, competiții, repetiții, deplasări, castinguri… Însă până a vorbi despre toate acestea, ce a fost înainte de teatru?

-Dacă-ți vine să crezi, încă visez uneori că sunt într-un meci de handbal și mă trezesc sufocată de nostalgie. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost viața mea dacă deveneam handbalistă, pentru că nu s-a pus niciodată problema asta până la capăt.
 

Eu mi-aș fi dorit, poate. Însă toată lumea, familia, prietenii, colegii, chiar profesorii de la Liceul cu Program Sportiv mă sfătuiau să plec de acolo, să mă duc la Eminescu (unde se intra cu cele mai mari medii), eu plângeam, nu voiam să mă despart de ei, mă atașasem enorm, îmi era și frică, până când directorul liceului mi-a zis să încerc, că dacă nu-mi place la Eminescu mă pot întoarce oricând. Și dacă n-o să mai fie locuri (problemă pe care am adus-o în discuție doar ca o scuză pentru a rămâne, știam că dacă plec nu mă mai întorc, orice ar fi), mi-a promis că înființează o clasă pentru mine. La 14 ani l-am crezut. Și m-am dus la Eminescu. Am fost singura din generația mea (eram trei clase) care a plecat la un alt liceu. Toți ceilalți au rămas. Toți. Doar cei care-au picat sau au avut medii prea mici n-au continuat acolo.
 

 

-Cum ar fi arătat ”rolurile” din sport (dacă ai fi continuat la Liceul cu Program Sportiv) ale Adei Lupu? Ce a contat mai mult acolo (și poate mai contează și azi): echipa sau performanța individuală?

-
Anii aceia au fost unii dintre cei mai intenși, echipa conta, bineînțeles, dar, dacă stau să mă gândesc, echipa nu e nimic altceva decât punerea împreună a performanțelor individuale. Echipa nu concurează cu performanța individuală, ci, dimpotrivă, o stimulează.
 

Poate cea mai de preț lecție pe care am învățat-o din sport este că a fi fair-play e mai presus decât a fi câștigător. Trebuie să știi să și pierzi. Dar să-ți dorești, totuși, să câștigi... Să lupți! Să lupți corect.

 

 

”Nu mă pot dezbrăca de sufletul meu”

 

“Scriu şi şterg. Nu mă pot hotărî. Mi se pare mereu că e incomplet. Într-o perioadă scriam poezie, dar nu cu gândul de a şi publica. Acum mă tentează scriitura dramaturgică, poezia a început să mi se pară "neîncăpătoare". E greu să esenţializezi, să găseşti măsura...”.

 

-În 2016, primeai Premiul I la Concursul de Dramaturgie-Monodramă de la Bacău. Vorbim despre ”Povestea păsării fără cuib”, textul amintit mai sus. Text care a devenit spectacol, în regia lui Iris Spiridon. Ce s-a mai întâmplat de atunci în acest univers intim? Ce mai scrie Ada Lupu, a căpătat mai multă încredere, a prins ”măsura” cuvintelor?

-Scrisul e parte din mine, nu mă pot imagina fără a scrie, dar nu am deloc ambiții literare. Și nici nu mi se pare că altcineva în afară de mine are, cu adevărat, nevoie de scrisul meu. Eu scriu cu un fel de retard, scriu ca un copil mare și nu știu dacă voi putea vreodată să-mi trag scrisul după mine, în prezent. Parc-aș scrie mereu cu sufletul din trecut. Poezii, scenarii am încercat, am început și un roman...
 

 

-Există o graniță clară între Ada de acasă și Ada de pe scenă? Ai simțit vreodată că ”joci” în viață și că pe scenă te ”trăiești” pe tine, cea adevărată?

-Nu există graniță și nu cred că ar trebui să existe. Cred că totul este fluid. Și impur. Ne contaminăm... Eu sunt mereu în scenă, uneori mai mult, alteori mai puțin, dar nu mă pot dezbrăca de sufletul meu. De aceea, același personaj arată complet diferit în interpretările mai multor actori. Nu joc nimic în viață, e o prejudecată oribilă că actorii sunt buni mincinoși. Eu nu cred că e așa. Cred că omul, cu cât e mai incapabil să mintă în viața de zi cu zi, cu atât nu va putea face asta nici pe scenă. Și va fi nevoit să caute adevărul.

 

 

”Uneori mă întreb dacă nu cumva e un vrăjitor”

 

 

”L-am întâlnit la începutul drumului, nici nu învățasem să merg, abia îmi țineam echilibrul. M-a luat de mână și m-a ajutat, mi-a încredințat niște personaje la care nici nu ar fi îndrăznit să visez. A fost așa de bun și de generos cu mine în toți anii aceștia, încât îl consider îngerul meu păzitor în meseria asta. Trăiesc senzația unui vis împlinit, teatrul e așa cum mi-l imaginam și lumea din jur își pierde încet-încet din farmec pentru că universul în care ne invită el să pășim e hipnotic și ademenitor. Cel mai mult îmi doresc să îi aduc și eu bucurie prin personajele pe care reușesc să le ofer la repetiție sau în spectacol”.

 

-Radu Afrim. Un regizor care aproape a devenit un fenomen în teatrul românesc. Să mai amintim că Radu Afrim, pe care, după cum spuneai, ”l-am asimilat în definiția mea ca actor”, te-a însoțit constant de-a lungul drumului, de la Hilde (Femeia mării, 2014), la Trei piese triste (2021). Trecând prin roluri nu mai puțin excepționale marca Afrim (Fiica, în Măcelăria lui Iov – 2017, Ecaterina, în Dansul Delhi – 2019, Mura, în Orașul cu fete sărace – 2020). Ce are special Radu Afrim, cum reușește să transforme un actor într-un personaj atât de credibil, de special, de… spectaculos?

-Are har. Are o imaginație uriașă, e atât de atent la detalii, crede și te face să crezi în  lumea în care te aruncă în asemenea hal încât nu ai cum să mai ieși de acolo. Așa că rămâi. Și te adaptezi la noua ta viață.  Cu o altă adresă, cu un  alt nume, cauți, totuși, să găsești ce-a rămas neschimbat... și trăiești ce ți-e dat să trăiești acolo. Până la capăt.
 

Este plin de fantezie, e generos, oferă foarte mult actorilor cu care lucrează. Aduce-n scenă oameni, nu personaje. Și are o capacitate de înțelegere a vieții fabuloasă. Uneori mă întreb dacă nu cumva e un vrăjitor care umblă pe aici de vreo 973 de ani, altfel, cum ar putea să le știe pe toate. Apoi mă gândesc că, de fapt, nu cred că le știe. Simte. Are o intuiție fantastică.

 

 

”Zenovia mi-e foarte dragă”

 

-De câteva săptămâni, iubitorii unuia dintre cele mai vizionate filme - și vorbim aici de serialul ”Vlad” - au făcut cunoștință cu Zenovia, fiica procurorului Toteanu, cel din urmă în interpretarea actorului Marius Manole. Cum a intrat Zenovia în viața ta? Cum este experiența aceasta față de cele de până acum, și amintim aici de alte roluri în cinematografie, de la Ada în ”Ecce Homo” (regia Dimitar Kutmanov) la Adelina Marinescu din ”Crucifixion” (regia Xavier Gens) sau Nicoleta Danciu din ”Hackerville” (regia Igor Cobileanski și Miruna Lăzărescu).

-Zenovia mi-e foarte dragă. Vedeam spectacolele Liei Bugnar, pe care o admir enorm, e o artistă superbă și-mi doream să joc și eu într-o bună zi un personaj scris de ea. Nu știam când, dar simțeam că se va-ntâmpla asta. Sau mi se părea că simt, pentru că-mi doream. Și, uite, ce-a fost pentru mine a venit și nu putea fi mai potrivit decât este. Mă bucur că Lia a scris-o pe Zenovia exact așa cum a făcut-o. Mă bucur că această fată e fiica lui Toteanu. Speram demult să joc cu Marius Manole. E un actor fabulos.
 

Minunat cum mi s-au legat dorințele astea două! Sunt foarte bucuroasă și sper ca întâlnirile astea să se prelungească într-un fel... M-am bucurat mult și de întâlnirea frumoasă cu Adi Nartea, cu care am avut cele mai multe secvențe.
 

În definitiv, rolul din serialul ”Vlad” mi-a adus multă bucurie.

 

 

-Cuvântul. Cum îl modelezi, cum lucrezi, cum te raportezi la cuvânt, Ada Lupu? Cum este cuvântul Adei Lupu în ”Povestea păsării fără cuib” față de cel rostit pe scenă? Cum se transformă (el, cuvântul) în fața camerei de filmat?

-Cuvântul mă exprimă. Așa că e foarte important pentru mine. Nu caut să-l teoretizez, uneori scriu sau rostesc cuvintele mele, uneori ale altora, cred că felul în care alăturăm cuvintele ne descrie esența. Indiferent că e vorba de viața de zi cu zi, de scenă sau de un platou de filmare, încerc să nu  rostesc cuvintele din vârful buzelor, ci din adâncul sufletului.
 

 

-Unde poate fi văzută Ada Lupu în această perioadă?

-Acum repet pentru următoarea premieră de la Teatrul Național Iași, în regia lui Cristian Hadji Culea, iar până la finalul stagiunii mă voi regăsi și în alte distribuții ale proiectelor viitoare. Publicul mă poate vedea, momentan, în spectacolele ”Trei piese triste” și ”Orașul cu fete sărace”, ambele în regia lui Radu Afrim, ”Unchiul Vanea”, în regia lui Claudiu Goga, și ”Colivia”, în regia lui Cristian Hadji Culea. 

 

 

(Foto: Facebook / Ada Lupu)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

Urmărește-ne și pe Google News

Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Ada D'Albon, nepoata lui Sadoveanu, între debutul de la Botoșani și viața în exil: Nimeni nu a îndrăznit să trăiască ce am trăit noi / Am fost foarte singură la Botoșani, extrem de singură! - FOTOGALERIE
O poveste de viață fascinantă, construită pe un fir care se confundă deseori cu istoria unui timp greu încercat.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În aceste cazuri punctuale poate fi apelat numărul de urgență 112, se deplasează o patrulă de Poliție sau de Jandarmerie la locul indicat iar aceștia iau măsurile legale, conform Legii 61/1991 pentru tulburarea liniștii și ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9192 lei
USD
Dolarul SUA
4.6852 lei
CHF
Francul elveţian
4.9737 lei
GBP
Lira sterlină
5.6962 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4209 lei
XAU
Gramul de aur
268.5155 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2412 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1854 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1512 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4303 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2022 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6614 lei
Vremea
astăzi
Botosani
9.2 o C
Dorohoi
9.6 o C
Bucecea
7.8 o C
Darabani
4.6 o C
Saveni
10.1 o C
Ştefăneşti
8.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.