Iar asta ar urma să se întâmple în ședința ordinară aferentă ultimei luni din an, care a fost convocată pentru data de 20 decembrie 2023.
Pe ordinea de zi, la punctul cu numărul 33 a fost promovat un proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat reprezentanților în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) din SC Locativa SA.
Tradus înseamnă că „Municipiul Botoșani, în calitate de acționar unic al SC Locativa SA Botoșani hotărăște dizolvarea, lichidarea și radierea societății”.
Prin dizolvarea societății, patrimoniul, respectiv spații locative sau comerciale revin la Primărie, în calitate de proprietar de drept, de la administratorul Locativa.
„Se acordă mandat special consilierilor locali Marius Rogojinschi și Silvia Diaconu să convoace Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii pentru a pune în aplicare aceste prevederi, respectiv aprobarea demersurilor necesare pentru demararea procedurii de dizolvare și lichidare”,
Se arată în cuprinsul proiectului de hotărâre
Aceeași hotărâre prevede și numirea unui lichidator înscris în Tabloul practicienilor de insolvență pentru lichidarea societății, repartizarea patrimoniului și stingerea pasivului.
De asemenea, Iulius Gherase, șeful Serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Botoșani, ar urma să fie împuternicit pentru a depune cererea de dizolvare voluntară a societății, precum și celelalte documente din cadrul procedurii în vederea radierii societății de la Registrul Comerțului.
Motivele pentru care s-a recurs la această decizie ar fi lipsa de performanță a societății care potrivit datelor de la Registrul Comerțului a avut anul trecut un număr mediu de 44 de salariați. În organigrama făcută publică de Locativa (vezi foto jos), apar însă 55 de posturi.
44 sau 55, cert este că sunt conduși de opt șefi: cinci membri din Consiliul de Administratie și trei directori: Cătălin Flutur general, Florinel Gornea adjunct și Carmen Achiței economic. Iar edilii cred că numărul de conducători ai societății este mult prea mare raportat atât la totalitatea salariaților, cât și la complexitatea activității.
În raportul de specialitate sunt indicate și o serie de date financiare cu sursă Registrul Comerțului prin care în 2020 SC Locativa SA a avut un profit de doar 12.047, pentru ca în 2021 profitul să se ridice la 27.531 lei.
Anul trecut, în schimb, societatea a avut o cifră de afaceri netă de 4.432.133 lei și o pierdere de 128.854 lei.
Pe aceste considerente de ineficiență este propusă dizolvarea societății și preluarea patrimoniului de către unul dintre serviciile Primăriei.
La acest moment administratorii sunt Mihail Gheorghiu, Claudia Vereștiuc, Vasile Halasanu, Florinel Gornea, Paula Denisa Agapie al căror mandat expiră pe 10 iulie 2024. Cu excepția Claudiei Vereștiuc, toți ceilalți membri ai CA sunt și pensionari.
Contractul de mandat al lui Cătălin Flutur în calitate de director general expiră pe data de 24 iunie 2024.
Domeniul de activitate principal al SC Locativa SA este închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
În cursul zilei de luni, SC Locativa SA a depus la secretariatul Consiliului Local o plângere prealabilă împotriva proiectului menționat, încă din start proiectul fiind catalogat drept ”atât nelegal, cât și netemeinic” . În aceasta se arată că 2022 este singurul an din ultimii zece în care societatea a înregistrat pierderi și că la nivelul lunii octombrie 2023 este pe profit. Iar pierderea din 2022 este explicată prin diminuarea chiriilor la ANL-uri, vânzarea altor 90 astfel de locuințe și prin ”preluarea păguboasă, fără fundament economic, de către municipiul Botoșani, a unor imobile aflate în administrarea SC Locativa SA”.
În adresă se mai arată că prin desființarea unității în cauză, Primăria Botoșani ar pierde banii din dividende, taxe, impozite și redevențe, care s-au ridicat la 1,6 milioane de lei în ultimii cinci ani și totodată ar crește cu 5% costurile de întreținere ale imobilelor.
”Sintetizând, din punct de vedere al beneficiilor economice viitoare obținute din aplicarea măsurii de lichidare a SC Locativa SA, apreciem că o astfel de măsură nu este necesară și nici oportună, producând pagube la nivelul bugetul municipiului Botoșani”,
Din plângerea depusă de SC Locativa SA.
Pe lângă factorii de natură economică, reprezentanții companiei municipalității susțin că proiectul de hotărâre și raportul de specialitate conțin ”afirmații false, nereale” și că se întemeiază ”pe prevederi inaplicabile societăților per acțiuni”.
Ba mai mult, se propune practic desființarea serviciului de patrimoniu al Primăriei Botoșani și transferarea în administrarea SC Locativa SA ”a tuturor spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, degrevând bugetul Municipiului Botoșani de o cheltuială inutilă”.
Tot așa cum inutil este probabil să mai spunem că Primăria Botoșani este condusă de social-democratul Cosmin Andrei, iar SC Locativa SA de liberalul Cătălin Flutur și că cei doi au avut în 2020 o luptă fără precedent pentru funcția de primar al municipiului Botoșani. O bătălie care s-ar putea reedita și în 2024, chiar dacă, deocamdată, Cătălin Flutur nu și-a manifestat public dorința de a candida la Primăria Botoșani.
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024