Naţional
Și-a înmormântat fiul, dar după o săptămână s-a trezit cu el la poartă: Am început să plâng, am dat de băut la toată lumea

O femeie a avut parte de surpriza vieții după ce fiul ei, pe care credea că îl înmormântase, a apărut viu la poartă

Un bărbat din comuna ieşeană Costuleni s-a întors acasă la o săptămână după ce familia sa credea că îl înmormântase. Totul a început în luna octombrie a acestui an, atunci când ieşeanul Gabriel Luca a fost dat dispărut.

 

La o lună după declararea dispariţiei, Poliţia a descoperit un cadavru în Jijia, iar familia dispărutului a fost întrebată dacă acela este Gabriel Luca.

 

„Le-am spus că după faţă este fiul meu, dar nu şi după straie. Era îmbrăcat în culori ţigăneşti. Apoi am luat mortul acasă. L-am înmormântat, i-am purtat slujbele”, spune mama bărbatului într-un interviu pentru bzi.ro.

 

Pe 10 decembrie a avut loc înmormântarea trupului găsit în Jijia. Din data de 10 decembrie şi până pe 18 decembrie membrii familiei lui Gabriel Luca au trăit cu gândul că fiul lor e mort şi înmormântat, însă, vineri, 18 decembrie, membrii familiei  au avut parte de o surpriză de proporţii.

 

Gabriel Luca a apărut viu şi nevătămat la poarta familiei sale, iar mama sa a trecut printr-o spaimă care putea să-i provoace moartea.

 

„Eu am plecat de pe 25 octombrie. N-am spus nimănui. M-am suit în autobuzul de Covansa şi m-am dus la domnul Hordilă. Când m-a văzut, Hordilă Alexandru mi-a spus să rămân la el. Şi am rămas la el două luni. A sunat-o pe mama, i-a spus că sunt la el. Când am ajuns acasă şi am auzit că mi-au făcut înmormântarea am început să plâng. Am dat de băut la toată lumea. Toţi m-au pus pe Facebook”, spune Gabriel Luca.

 

Nu se ştie deocamdată pe cine au înmormântat şi de ce nu şi-au dat seama că bărbatul găsit în Jijia nu era fiul lor. Poliţia efectuează cercetări suplimentare în acest caz.

 

loading...
La înmormântarea lui nenea Petrea, într-un sat botoșănean: Ultimul drum pavat cu prosoape și 24 de monede, pentru vămuirea veșniciei

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
CUMPLIT: Femeie moartă după ce s-a izbit cu mașina într-un copac – GALERIE FOTO
Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă soldat cu decesul unei femei.
Mașina în care se afla ÎPS Teodosie, prinsă gonind cu 230 km/h
Șoferul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 2.900 de lei.
După 32 de ani: Ion Iliescu este trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii
Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii.
Culmea prostiei: A cumpărat un permis fals și a mers să îl preschimbe
Doar că polițiștii i-au arătat cătușele, în loc de permis.
INCREDIBIL: Bărbat reținut după ce a electrocutat-o pe soția sa timp de mai multe ore
Cei doi se aflau în proces de divorț.
TRAGEDIE pe șosea: O fată de 15 ani a murit în mașina condusă de prietenul ei, tot de 15 ani
Un adolescent în vârstă de 15 ani a provocat o tragedie. O fată de aceeași vârstă și-a pierdut viața, după ce băiatul s-a dat în spectacol.
TRAGEDIE: Un primar, fiica sa și încă o persoană au murit după ce au căzut într-o fosă septică
 Salvatorii au încercat resuscitarea mai bine de o oră. O a patra victimă a fost transportată la UPU.
Cum a reușit un şofer cu BMW să încaseze o amendă de 20.000 lei pe malul mării
Poliţiştii locali l-au identificat şi sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei pe conducătorul auto.
Un avocat a fost reținut după ce și-ar fi aruncat iubita de la etajul 6
Un avocat a fost reţinut vineri de procurorii, fiind acuzat că în urmă cu un an şi-ar fi aruncat iubita pe fereastră de la etajul şase, iar aceasta a murit pe loc.
Bărbatul ucis în bătaie în trafic a fost campion la box şi s-a luptat cu celebrul Francisc Vaştag
Moarte cutremurătoare a unui fost campion la box, care la sfârşitul anilor 80 se bătea, de la egal la egal, cu marele campion Francisc Vaştag. Miercuri, bărbatul a murit după ce a fost lovit în trafic de șoferul unei dubițe, pe motiv că fostul campion i-ar fi acroșat oglinda.
Profesoară hărțuită 10 ani pentru că a avertizat despre mafia de la olimpiadele şcolare
A fost dată în judecată, a pierdut procesul din România, a fost marginalizată de colegii ei și ignorată la restul concursurilor școlare. A făcut singură plângere la CEDO, apoi, pentru a se putea apăra eficient, s-a înscris la Facultatea de Drept.
Mesaje trimise Poliției Române: ”Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania și să omoare un medic”
Poliția Română a anunțat miercuri dimineață, 29 iunie, că pe adresa de e-mail a instituției a fost primit cu repetiție un mesaj ciudat.
Start pentru transformarea digitală a României: Cloud guvernamental de 600 de milioane de euro
Guvernul României condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă a adoptat OUG pentru cloud-ul guvernamental, o investiție de 600 de milioane de euro, un prim pas esențial in transformarea digitală a României.
Doliu în presă: Jurnalistă găsită moartă în casă, cu capul pe masă
De la începerea războiului în Ucraina a fost pe baricade. 
Fraudă la Evaluarea Națională: Profesor acuzat că a publicat subiectele înainte de examen
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că la prima probă de la Evaluarea Națională 2022, care a avut loc marți, au fost două tentative de fraudă, elevii fiind eliminați și notați cu nota 1, iar la Suceava un profesor ar fi distribuit subiectele de dimineață.
Actor de 34 de ani găsit fără suflare în propria locuință, anchetatorii iau în calcul ipoteza unei sinucideri
Bărbatul a fost găsit mort în propria locuință, după ce ieri, 7 iunie, și-ar fi agresat soția. Cei doi erau în proces de divorț, bărbatul având și un ordin de restricție emis pe numele său.
Angajări de amploare în structurile MAI: Aproape 8.000 de polițiști, militari și alte categorii de noi angajați vor deveni bugetari în uniformă
Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre prin care efectivele structurilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe timp de pace se suplimentează cu 7.880 posturi. Este vorba de 5.654 polițiști, 975 militari, 201 personal civil și 1.050 soldați și gradați profesioniști.
Viața bate filmul: Femeie de 89 de ani tâlhărită de o alta care i-a pus narcotice în cafea
Expertă în tâlhării, femeia de 74 de ani avea deja o condamnare la 12 ani de închisoare.
Tatăl care şi-a înecat copiii, GĂSIT după trei zile
Bărbatul de 30 de ani care, duminică, şi-a înecat cei doi copii, o fetiță în vârstă de 5 luni și un băiețel de 4 ani, a fost găsit.
Al doilea caz în doar o săptămână: Un tată și-a înecat doi copii după ce s-a certat cu soția
O fetiță de cinci luni și un băiețel de patru ani au murit înecați după o ceartă a părinților.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Politicienilor le urăm vacanţă plăcută în continuare, să ne urmărească la televizor. Probabil că trebuie mai multe rezultate, iar dacă vom reuşi atunci sper că vor face un mic deranj şi vor veni aici alături de noi ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8831 lei
USD
Dolarul SUA
4.8176 lei
CHF
Francul elveţian
5.0705 lei
GBP
Lira sterlină
5.7936 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5918 lei
XAU
Gramul de aur
275.0848 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2071 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3706 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7331 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1990 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6566 lei
Vremea
astăzi
Botosani
21.3 o C
Dorohoi
19.1 o C
Bucecea
20.1 o C
Darabani
18.5 o C
Saveni
19.3 o C
Ştefăneşti
21.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.