Seria neagră a tragediilor rutiere par să nu se oprească în Suceava.
Doi tineri au murit, în această dimineaţă, după ce au intrat cu motocicleta sub un autocar plin cu turiști ucrainieni, între care și 20 de copii.
Nenorocirea s-a produs în intersecția semaforizată de la intrare în cartierul Obcini din municipiul Suceava. În jurul orei 3.20, o motocicletă care, spun martorii, circula cu viteză dinspre spital a fost lovită de un autocar care intrase în intersecție pentru a vira stânga spre Calea Obcinilor.
Autocarul a trecut efectiv peste motocicletă, cei doi tineri de pe motocicletă rămânând prinşi sub autocar, în zona roților din spate.
Şoferul autocarului nu l-a văzut pe motociclist, ci doar a auzit o bubuitură puternică într-o curbă şi apoi a tras pe dreapta. Când a coborât să vadă ce s-a întâmplat, i-a văzut pe cei doi tineri sub roţile autocarului, iar motocicleta la câţiva metri distanţă.
În autocar se aflau 68 de persoane, dintre care 20 de copii. Toți călătorii au naționalitate ucraineană, conform Observator. Persoanele din autocar nu au avut nevoie de asistență medicală.
Din primele cercetări cauza probabilă a accidentului ar fi fost viteza prea mare a motociclistului.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024