Fenomenul pirateriei auto la Botoşani pare imposibil de eradicat, zeci de botoşăneni ocupându-se cu racolarea clienţilor şi negociind preţuri mai mici faţă de cele practicate de taximetriştii autorizaţi, pentru a câştiga un ban necinstit. Mai mult, potrivit reprezentanţilor taximetriştilor, aceştia de la zi la zi ajung la un grad ridicat de tupeu, suflându-le acestora potenţialii muşterii de sub nas.
Potrivit datelor deţinute de Camera Taximetriştilor la Botoşani ar exista peste 100 de persoane care se ocupă cu transportul ilegal de persoane. Situaţia îi nemulţumeşte şi pe administratorii firmelor private de transport în comun care vor
să facă front comun cu taximetriştii pentru anihilarea piraţilor. „
Avem o problemă cu piraţii auto care au ajuns până acolo încât să ocupe locurile taximetriştilor de la Biserica Sf. Gheorghe, deci acolo e o staţie fixată de CL pentru serviciile de taximetrie iar piraţii stau lângă ei acolo şi trage clienţii, îi ia de mânuţă, aşteaptă să vadă cum negociază, vede cu cât se împacă taximetristul iar piratul îl ia de mânuţă şi îl trage în maşina lui”, susţine
Iulian Bauer, preşedinte Camera Taximetriştilor. Acesta a mai afirmat că a înaintat o serie de sesizări la Primărie care a răspuns afirmativ la apelul său însă fără nici un rezultat. „
Nu îi putem stârpi de acolo, este o matcă puternică a piraţilor care le ia pâinea de peste zi a taximetriştilor autorizaţi, mai avem pe bariera Sucevei dar văd că Poliţia îşi face datoria în ultimul timp, vine şi stă acolo maşina poliţiei seara şi nu îi mai văd şi la bariera Săveni”, a mai spus
Iulian Bauer.
Cele mai piratate trasee potrivit şefului taximetriştilor ar fi cele către Copălău, Suceava şi bariera Dorohoi. Camera Taximetriştilor a înaintat instanţei de judecată zeci de dosare privitoare la piraţii auto însă magistraţii resping aceste acţiuni pe motiv că respectivele persoane nu ar constitui un pericol public, fiind aplicate doar sancţiuni infime. Mai mult pirateria auto poate fi dovedită extrem de greu, fiind necesară o perioadă îndelungată de monitorizare şi filare a celor care recurg la această practică.
(G.E.)