Odată intrați în sediul Primăriei, oaspeții care vizitează Botoșaniul se opresc puțin pentru a-și bucura ochii și sufletele de culorile calde din tablourile expuse pe pereții instituției și care sunt poate un rând din cartea de vizită a municipiului reședință de județ.
Aparțin unul angajat al Poliției Locale care își trăiește viața în cel mai frumos mod cu putință. Ziua servind cetățenii la locul de muncă, iar în timpul liber, într-un apartament situat la parterul unui bloc din oraș unde cu penelul în mână intră în lumea culorilor de care s-a îndrăgostit, copil fiind în satul natal.
Florin Prodan s-a născut pe 4 noiembrie 1962 în comuna Hlipiceni. Un profesor din sat i-a descoperit talentul și l-a ajutat pentru primul tablou, pictat pe o bucată de carton.
„Eram eu prin calasa a V-a cred, când s-a făcut o expoziție la Botoșani, îl aveam pe profesorul Chihaia de la Hlipiceni, expoziție de grup, eu eram cel mai mic din trupă. Am pictat un peisaj urban inspirat din București, se chema „Casa mătușii mele” care locuia la București, în zona Cotroceni. Ea îmi trimitea culori, aici nu aveam nici o șansă să găsesc. Prima lucrare a fost pe o bucată de carton, era un fel de carton tratat special pentru pictură și pe care l-a cumpărat profesorul”,
Florin Prodan, pictor
În general, botoșăneanul este îndrăgostit de peisaje și flori și-și retrăiește adesea nostalgic începuturile. Zilele copilăriei în satul românesc, locurile de altădată unde omul a intervenit mai puțin. Căsuțe din lut sau bârne, așezate pe-o rână la poala unui deal, vegheate de pâlcuri de copaci și cu cerdacul înlănțuit de flori.
Peisajele lui Florin Prodan sunt plasate în anotimpuri diferite, fiecare aducând stropul propriu de bucurie în inima celor care devin fericiții posesori ai tablourilor lui.
De-a lungul celor 44 de ani de când și-a descoperit pasiunea a pictat sute de tablouri. În 1996 a avut prima expoziție de la Botoșani la ”Cafeneaua Artelor” iar mai apoi la Galeriile de Artă, pentru ca în 2002 să aibă prima expoziție de la Primărie și de atunci sediul este înnobilat de picturile lui.
În străinătate are tablouri în colecții private în Franța, Italia, Germania, Portugalia, Marea Britanie, Grecia, SUA, Iran, Canada, China
Râde când este întrebat cum îmbină activitatea de la Poliția Locală cu cea din administrație.
”Fiecare are partea ei. Oricum partea comună e că lucrăm tot pentru oameni. În administrație suntem în slujba cetățeanului iar prin pictură bucurăm mintea, inima și ochii cu imagini colorate”,
Florin Prodan, pictor
Florin Prodan este absolventul Universității Gheorghe Asachi din Iași și de studii libere de artă. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici și președinte al SucursalEI Botoșani. Este membru fondator al Fundației Ștefan Luchian.
• 2006 - Bucuresti: Galeriile“Orizont“
• 2005 - Galeriile “CaminulArtei” ,
• 2004 - Galeriile“Hanul cu Tei”
• 2004 - Expozitia ” Spectacolu lLumii”Galeriile Senatul Romaniei
• 2002 - Iasi: Galeriile U.M.F.
• 2002 - Iasi GaleriileWorld Trade Center Hotel Europa
• 1998,2003, 2012 - BotosaniGaleriile“Stefan Luchian”
• 1996,1999,2008 - Galeriile“Casa Cartii”
• 2012 – Galeriile Memorialul Ipotesti
• 2001,2002,2003,2005, 2013 - Primaria Botosani
• 2014-2015 - GaleriileShopping Center-Botosani
• 2012 -Suceava - Galeriile Real
• 2011 - Galeriile Shopping Center Suceava
• 1997 - Galerii- Piatra Neamt
• 2006 - Busteni: Galeriile Hotel Silva
• 2015 –Bucuresti ” Galria Elite Prof Art”- Bucuresti
• 2016- Iasi Galeriile municipiului Iasi
2012 -Expozitia Nationala- Bienala“ Lascar Vorel” - Piatra Neamt.
2013 - Salonul Anual al Artistilor Plastici Botosaneni.
2013 - Salonul National de Arte Vizuale-Interferente- Galeriile” Stefan Luchian”.
2014 - Salonul National de Arte Vizuale -Interferente- Galeriile” Stefan Luchian”.
2013 -Expozitia Nationala- Salonul de Iarna al U.A.P.Galeriile “Stefan Luchian”.
2014 – Expozitia Anotimpul Artei -Galeriile” Stefan Luchian”
2014 - Expozitia Colours Simphony Green - Crown Plaza Bucharest Hotel.
2014 - Salonul de Primavara al Uniunii Artstistilor Plastici -Centrul de Librarii AGATA.”
2014 - Expozitia nationala- salonul de toamna al U.A.P. - Galeriile “Stefan Luchian.”
2014 - Expozitia Senzatie si Culoare - Galleria Hotel Garden 5- Bucuresti
2014 - Expozitia Printre Anotimpuri Botosani -2014
2015- Salonul de Primavară Toniţa Art Group- Suceava
2015 - Salonul National de Arte Vizuale INTERFERENTE 2015- Botosani
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024